Actualitate

Reacția lui Florentin Pandele după excluderea din PSD

Edilul Voluntariului, Florentin Pandele a comentat decizia de excludere din partid care a fost semnată chiar de soţia sa.

„Având în vedere că am decis să candidez independent la Primăria oraşului Voluntari, hotărârea de a fi exclus din PSD mi se pare statutară, firească. Nu pot să spun că mă avantajează statutul de candidat independent, pentru că pornesc de la zero, nu mai beneficiez de scorul partidului la nivel naţional. Deşi cu strângere de inimă, am luat această decizie pentru a nu-i face rău soţiei mele, care este candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei, dar şi pentru a nu fi acuzat că mă folosesc de procentele partidului în care soţia mea are o funcţie importantă. Am candidat de trei ori ca membru PSD la Primăria Voluntari şi am reuşit să transform, împreună cu echipa mea, o comună într-un oraş. Acum suntem pe cont propriu, în faţa cetăţenilor. Rămân un om ataşat valorilor de stânga, provin dintr-o familie modestă, de oameni muncitori, înţeleg greutăţile oamenilor. Care e cea mai mare realizare a ultimilor ani? Faptul că am construit un spital, când alţii închideau spitale, şi că înălţăm o Catedrală care va dăinui peste veacuri”, a declarat Pandele.

blank