Social

RCA – preţul ar putea fi reglat în funcţie de orele de utilizare a maşinii

Revoluţia tehnologică la nivel mondial va permite apariţia poliţelor CASCO sau chiar RCA plătite ”cu ora”. O simplă modificare a Normei RCA ar permite vânzarea unei poliţe RCA cu preţul reglabil în funcţie de numărul orelor de utilizare a maşinii folosind sisteme telematice.

ASF a propus deja societăţilor de asigurări să se gândească la noi produse care ar veni în ajutorul consumatorilor şi ar permite asigurătorilor să facă faţă cu succes provocărilor din zona tehnologică. România este una din puținele țări reprezentate la nivel european în dezvoltarea inovațiilor tehnologice în asigurări prin participarea lui Călin Rangu, Director ASF, în cadrul Comitetului InsurTech Task Force organizat de Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii (EIOPA), cel care ne-a spus despre acest nou sistem

InsurTech a fost replicat și în cadrul, ununui grup de lucru constituit la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară, care se ocupă cu gestionarea şi susţinerea inovaţiei financiare în asigurări. Acesta consideră că Norma RCA din 2017 poate fi modificată şi sistemul de Bonus Malus poate fi adaptat în aşa fel încât poliţa RCA să fie privită ca un serviciu acordat de asigurător. „Plăteşti o sumă fixă pentru RCA, iar apoi, în funcţie de cât de mult sau puţin foloseşti maşina se poate face regularizarea de preţ”, spune pentru economica.net Călin Rangu, director coordonator al grupului InsurTech.

blank