Răzvan Simion de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani” a divorţat de soţia sa în urmă cu doi ani, dar continuă să fie urmărit de trecut, mai exact de nişte datorii considerabile pe care a uitat să le plătească. Prezentaotul şi fosta lui soţie au fost daţi în judecată pentru nişte datorii la întreţinere.

Fosta soţie, Diana a fost foarte revoltată atunci când a aflat că a fost dată în judecată de asociaţia blocului în care a locuit cu Răzvan Simion, căci în urma partajului locuinţa din Drumul Taberei i-a revenit prezentatorului, aşadar el este cel care trebuie să plătească suma restantă, nu ea.  

Apartamentul se află în Sectorul 6 al Capitalei, în zona Drumul Taberei, iar cei doi apar drept coproprietari pe listele asociației de proprietari a blocului în care se află acest apartament, contrar spuselor fostei soţii a prezentatorului. 

Diana și Răzvan Simion au divorțat în urmă cu doi ani. La partaj, Diana a rămas cu vila din Corbeanca, în timp ce Răzvan Simion a rămas cu apartamentul din Drumul Taberei. Diana consideră că ea nu ar trebui să fie implicată în această situaţie delicat ţinând cont că în urma partajului ea nu mai are niciun drept asupra locuinţei cu pricina. 

”În 2016, în momentul în care am divorțat, am făcut partaj, iar acel apartament i-a revenit fostului meu soț. La vremea respectivă, eu am renunțat la partea mea de proprietate pe acea locuința în favoarea lui. Ce să vă spun, era achitat totul la zi, și impozite, și întreținere, și facturi. Altfel nu se putea face partajul. În concluzie, din clipa în care totul s-a terminat între noi și am făcut înțelegerea în fața avocaților pe baza bunurilor, e ca și cum aș fi vândut. Acum, nu mai am absolut nicio legătură cu trecutul. De aceea, vă spun clar că nu trebuie să fiu chemată în niciun fel de calitate în fața oamenilor legii. Repet, din mai 2016, fostul meu soț figurează la Finanțe, sector 6, ca unic proprietar și sunt datoriile lui din punct de vedere legal. Adevărul este acesta și nu poate fi contestat de nimeni”, a declarat Diana Simion pentru wowbiz.ro.

Prezentatorul matinalului Neaţa cu Răzvan şi Dani a format un cuplu aproape 15 ani cu Diana şi au împreună doi copii, o fetiţă şi un băiat. Cei doi s-au cunoscut atunci când erau studenţi la Timişoara. După divorţ, Răzvan şi-a găsit fericirea în braţele tinerei artiste Lidia Buble. Relaţia lor este una plină de iubire, iar cei doi nu contenesc să arate tuturor cât de împliniţi sunt prin diferite poze afişate pe paginile reţelelor personale de socializare.