Sport, Stiri

Răzvan Burleanu, şeful FRF. „Va face PUŞCĂRIE!”

Adrian Mititelu a declarat, miercuri,că el a făcut plângerea la DNA împotriva preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu, legat de rezilierea contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă, precizând că este vorba de abuz în serviciu în acest caz.

burleanu_96848200

Adrian Mititelu este convins că preşedintele FRF va fi condamnat indiferent dacă decizia de modificare a contractului fostului selecţioner Victor Piţurcă a fost sau nu aprobată de către Comitetul Executiv.

„Eu am fãcut plângerea la DNA împotriva lui Burleanu. Pentru că ar fi trebuit să-i ia banii lui Piţurcă, care a luat cinci milioane de euro, şi el l-a lăsat să plece aşa… Chiar dacă a fost sau nu a fost trecută decizia de a modifica acel contract al lui Piţurcă prin Comitetul Executiv tot va face puşcărie. Burleanu a păgubit Federaţia Română de Fotbal cu cel puţin un milion de euro. E vorba de o infracţiune de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În plus eu suspectez că e vorba şi de corupţie, dar nu am dovezi. Bănuiesc că s-a plătit o sumă de bani la negru”, a declarat Adrian Mititelu pentru Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Răzvan Burleanu a declarat, marţi seară, că ştie că Direcţia Naţională Anticorupţie investighează modul în care FRF a reziliat contractul cu fostul selecţioner Victor Piţurcă, fără ca acesta să achite despăgubiri.

blank