Sindicatele din cadrul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) atenţionează călătorii că personalul şi-ar putea înceta activitatea în perioada următoare, salariaţii fiind nemulţumiţi de modul în care managementul regiei gestionează aspectele de care depind siguranţa, timpul de aşteptare şi confortul călătorilor, se arată într-un comunicat. Mesajul referitor la acţiunea de protest va putea fi citit de călători, luni, 25 mai, în mijloacele de transport ale RATB ieşite pe traseu.
RATB
„Sindicatele din RATB nu au reuşit până acum, în ciuda demersurilor repetate, să responsabilizeze managementul regiei în privinţa aspectelor de care depind siguranţa, timpul de aşteptare şi confortul călătorilor. Astfel, lipsa pieselor de schimb, uzura parcului circulant, precum şi a infrastructurii va obliga RATB, în cel mai scurt timp, să circule cu un număr de vehicule mult sub limita necesarului zilnic. În aceste condiţii, din respect faţă de cetăţenii Capitalei şi pentru a proteja conducătorii de vehicule de manifestările de revoltă ale cetăţenilor lăsaţi să aştepte zeci şi zeci de minute în staţii, sindicatele din RATB au hotărât ca toţi conducătorii de vehicule să meargă cu farurile aprinse pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află regia”, se arată în comunicatul citat.
 
Potrivit comunicatului, sindicatele au trimis nenumărate sesizări celor responsabili din punct de vedere legal, sesizări care au rămas însă fără ecou.
„În această situaţie, conducătorii de vehicule sunt decişi să nu mai iasă la traseu, până ce problemele grave cu care se confruntă nu sunt rezolvate. Dorim să ne cerem scuze publicului călător din Bucureşti pentru situaţia în care activitatea de transport public va trebui să înceteze. Totodată, vrem să-i asigurăm pe bucureşteni că acţiunile noastre au în vedere hotărârea sindicatelor din RATB de a nu permite întoarcerea la condiţiile de transport de dinainte de 1989”, se mai spune în comunicat.
Citeste si...  Schimbari la RATB dupa tragedia din Colectiv