Actualitate, Featured

Răsturnarea de situație din Hexi Pharma stârnește furia lui Tolontan

Testele realizate la Institutul Cantacuzino și la un laborator din Italia au demonstrat că dezinfectanții Hexi Pharma aveau concentrații în limite legale și astfel se răstoarnă tot dosarul de investigație.

Având în vedere că în prima fază Ministerul Sănătății a susţinut că subsțantele produse de Hexi Pharma erau diluate și de 2000 de ori, acum rezultatele sunt de-a dreptul spectaculoase.

Procurorul general Augustin Lazăr nu exclude posibilitatea ca anchetatorii să facă noi controale în spitalele care au folosit dezinfectanţi de la Hexi Pharma.

Imediat, Cătălin Tolontan apără investigaţia sa în scandalul Hexi Pharma și cere o analiză în străinătate a produselor acestei firme şi afirmă că Augustin Lazăr a fost „atât de confuz”, prezentând episodul din 23 august – „ziua în care procurorul general a întors armele de la fapte la Science Fiction”.

„Involuntar, momentele cele mai riscant-derutante pentru justiția din România sînt cele în care procurorul general Augustin Lazăr este surprins de presă în fața Parchetului General.

De regulă, el apare în cadru cu aerul unui trecător plecat la piață și interceptat de televiziuni ca să se pronunțe despre pericolul încălzirii globale. Și vorbește cam la fel.

Astăzi, întrebat despre dosarul Hexi Pharma, Augustin Lazăr a fost atît de confuz încît multă lume a priceput că diluarea dezinfectanților Hexi Pharma a fost o chestie așa, o glumă de autobază, și că rezultatele de la Institutul Cantacuzino arată că diluarea se încadrează în norme legale”, scrie Tolontan pe blogul său.

„Nu există noțiunea de diluare legală a biocidelor, alta decît cea de pe etichetă. Ca să păstrăm adevărul, magistratul nici nu a vorbit despre ”diluare legală a concentrației”, dar comunicarea lui a fost atît de extraterestră, încît se putea înțelege inclusiv asta. Revenind, singura diluare legală e cea de pe etichetă! Sau, dacă legea s-a schimbat, să fim anunțați cu toții: ne fondăm companii care vor ambala ”Suc de portocale 100%!” în care vom pune doar 10% portocale că oricum miroase a portocale.
Ce, înșelăm pe toată lumea?! Nu-i nimic, dacă ne prind o să spunem că ne persecută Sistemul și se urmărește izgonirea portocalelor din ghivece”, a explicat Tolontan.

„Nu, dezinfectanții falsificați nu erau eficienți! Legea arată clar că, atunci cînd un biocid este autorizat în Europa și în România, testele de eficacitate sînt mult mai extinse decît cele ale căror rezultate le-a bălmăjit procurorul general ET. O societate își probează maturitatea cînd urmărește faptele pînă la capăt (…)

E bun și AXN Sci-Fi.

Dar nu de dimineață pînă seara.”, mai afirmă jurnalistul.

blank