Social, Stiri

Răsturnare de situaţie! Înainte spăla bani negri, acum spală rufele deţinuţilor!

Victor Becali, la munca de jos în închisoare

 victor-becali

Condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi încarcerat în prezent în Penitenciarul Slobozia, Victor Becali (53 de ani) a început să lucreze după gratii pentru a-şi omorî timpul. Impresarul are grijă ca hainele celorlalţi deţinuţi să nu se murdărească prea tare.

Până să fie condamnat la închisoare cu executare, Victor Becali vorbea la telefon de încingea aparatul. De când a fost băgat la zdup, impresarul este obligat să folosească mobilul cu țârâita

Victor Becali a depăşit şocul pe care i l-a provocat iniţial detenţia şi s-a obişnuit cât de cât cu faptul că e privat de libertate. Dovadă că a cerut permisiunea să muncească. E drept, el ar fi vrut în afara închisorii, precum vărul Gigi, care face pe supraveghetorul la Academia de Fotbal a lui Gică Hagi. Momentan însă, trebuie să se declare mulţumit că lucrează în interiorul penitenciarului.

Un apropiat de-al familiei Becali a detaliat programul zilnic al impresarului: “Victor se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6.00, îşi face patul, urmează igiena corporală cu apă rece, apoi masa la ora 7.00, după care strânge rufele murdare de la fiecare celulă şi le duce la spălătorie, unde mai zăboveşte câteva ore până se spală hainele şi se usucă automat, apoi le duce la călcat şi la sfârşit le împarte pe fiecare secţie deţinuţilor”.

În schimb, Giovani (61 de ani), fratele lui condamnat la 6 ani şi 4 luni şi încarcerat tot la Slobozia, a refuzat să muncească, motivând că nu se simte prea bine.

Asta nu-l împiedică să stea la poveşti cu ceilalţi deţinuţi, care îl tratează ca pe un rege, încălzindu-i până şi apa cu care se spală, nu care cumva să răcească “Don Giovani”!

 

blank