Răspuns halucinant al şefei DSP Bucureşti, după ce Ministerul Sănătăţii a anunţat că instituţia va fi coordonată de generalul Ionel Oprea, secretar de stat în minister, cel care a pus ordine și la Spitalul Județean Suceava în starea de urgență, când acesta devenise focar de coronavirus, la începutul pandemiei. Nu este vorba de subordonare, ci continuăm ce am început, spune șefa DSP București, Oana Nicolescu. Exact aici ar fi problema, spun însă mai multe voci. Dacă lucrurile vor continua la fel ca până acum, va fi un dezastru.

„DSP București se află în coordonarea Ministerului Sănătății, motiv pentru care Ministerul Sănătății este și va rămâne un partener de nădejde al DSP București.

Răspuns al şefei DSP Bucureşti Orice continuare a colaborării noastre cu ministerul este binevenită”, a spus vineri Oana Nicolescu, directorul DSP București.

În timp ce oamenii spun disperaţi că la DSP nu răspunde nimeni, directorul declară liniştit că Ministerul Sănătății, în subordinea căruia se află, este un partener care va continua ce a început DSP.

De ce a fost nevoie de decizia aceasta, de ce este nevoie de cineva care trebuie să impună niște reguli? a fost întrebată Oana Nicolescu de jurnaliști în legătură cu desemnarea generalului Ionel Oprea drept coordonator al activității DSP București.

„N-au venit pe partea de impunere, ci pe partea de continuare a ceea ce noi am început. Adică, orice ajutor este binevenit”, a răspuns șefa DSP București.

De fapt, această decizie este una de compromis pentru a o ţine în continuare în funcţie pe Oana Nicolescu.

„Bineînțeles că facem față”
După experimentul facut de o televiziune, când din studio în prezenta secretarului de stat Raed Arafat am sunat la DSP şi nu a răspuns nimeni, a fost pus în funcţiune un call center.

La Direcția de Sănătate Publică București au fost detașați 90 de medici școlari. Activitatea lor este în call center, unde în același timp 15 oameni răspund la 15 posturi telefonice. Trebuie să îi lămurească pe cei care sună pentru a cere informații. Vor face acest lucru zilnic, între orele 8:00 și 22:00.

În acest moment, cu detașările care există faceți față? a fost întrebată Oana Nicolescu.

„În acest moment, bineînțeles că facem față, ne dorim foarte mult ca lucrurile să funcționeze foarte bine, dar trebuie să fim realiști că aceste lucruri nu se pot întâmpla de pe o zi pe alta” – a fost răspunsul primit din partea șefei DSP.

Personalul spune însă altceva. Şi acum se descurcă foarte greu. Ar mai fi nevoie de oameni.

„Telefonul sună într-una. Deci, nu are niciun fel de opreliște, după cum puteți vedea și dvs. Și fiecare are o anumită problemă”, spune Raluca Șușman, asistent detașat la DSP București. Femeia spune că detașările sunt foarte bune, dar condițiile sunt încă foarte grele și categoric ar mai fi nevoie de oameni.

De ce DSP răspunde greu la telefon
Şefa DSP argumentează lipsa de reactie a instituției pe care o conduce printr-un exemplu mai mult sau mai puțin concludent:

„Dacă în momentul de față eu doresc să fac o solicitare, să mă îndrept spre o anumită societate să-i cer anumite detalii, să știți că până ajung la capătul celălalt să vorbesc cu un operator, durează ceva. Când vorbim de faptul că nu s-a răspuns în momentul în care cineva aplează sau a apelat până acuma centrala telefonică și faptul că a așteptat o anumită perioadă de timp, asta nu înseamnă că la celălalt capăt al telefonului nu era angrenat într-o discuție colegul meu” – a explicat Oana Nicolescu de ce bucureștenii au fost nevoiți să încerce ore în șir să sune la DSP.

„Nu știu de așa ceva (…) Cu siguranță, aceste lucruri s-au întâmplat”
O sesizare venită în redacţia Digi24 spune că pacienții sunt transportaţi la spitale câte 15 o dată, cu microbuzele SMURD, lucru confirmat de managerii de spital. Întrebată despre modul în care ajung pacienţii la spitale, şefa DSP București nu a avut un răspuns lămuritor.

„Nu știu de așa ceva. Noi tot ceea ce gestionăm – și îl avem aici, alături de noi, pe domnul doctor Geru, el este cel care se ocupă practic de partea de internare a pacienților, și cu siguranță aceste lucruri s-au întâmplat”, a spus Oana Nicolescu.

Dr. Geru intervine în discuție și încearcă o explicație. Care s-ar găsi la SMURD, însă: „Procedura e cam așa: dacă cei care sunt asimptomatici, da? Sunt, de obicei mai mulți. Cei de la SMURD, probabil, dumnealor gestionează situația celor asimptomatici și merg cu toți la un singur pacient, pentru a nu face pentru fiecare pacient în parte un drum. Automat, consumă foarte multe resurse și pierdem pe cealaltă parte. Dacă toți ne concentrăm pe asimptomatici, fiecare pacient în parte un echipaj, vă dați seama, pentru ceilalți, care sunt simptomatici, ce facem?” – spune angajatul DSP.

„O să mai (sic! – n.r.) vă chemăm noi!”
Oana Nicolescu nu a ştiut să spună nici ce informaţii poate oferi DSP oamenilor.

Ce putem să aflăm de aici, dacă sunăm aici? a fost întrebată Oana Nicolescu.

„Este foarte important ceea ce putem să aflăm. Call-centerul ne dorim să fie un sprijin pentru protecția și sănătatea bucureștenilor, de aceea recomandăm bucureștenilor care doresc informații suplimentare legate de pandemie să ne apeleze cu încredere” – a fost răspunsul dat de șefa DSP.

Dacă ești depistat pozitiv și apoi negativ, ce faci? Și cât trebuie să stai în izolare? – au continuat jurnaliștii cu întrebările pe care adesea și le pun oamenii.

Când a văzut că nu mai face faţă întrebărilor, şefa DSP a refuzat să mai facă declaraţii:

„Mulțumesc frumos! Cu siguranță o să MAI vă chemăm (sic! – n.r.) alături de noi ori de câte ori e ceva de spus oamenilor!” – a dat asigurări Oana Nicolescu.

De ce șefa DSP mai este în funcție?
Să mai menționăm, în final, că Oana Nicolescu a fost invitată, vineri seara, în studioul la discuție cu jurnalistul Claudiu Pândaru. După ce a confirmat că va da curs invitației, șefa DSP București a anulat întrevederea în ultimul moment.

Tot la Tv, ministrul sănătății Nelu Tătaru a anunțat vineri seara că în prezent face un control la DSP București inclusiv în ceea ce privește decontarea serviciilor de testare, după ce a primit o sesizare de la un laborator privat că nu a primit banii pentru testele efectuate.

Întrebat de ce șefa DSP București mai este în funcție, în contextul în care au fost mai multe nereguli și disfuncționalități, iar generalul Ionel Oprea a fost numit pentru a coordona acest serviciu, Nelu Tătaru a spus că evaluarea la DSP București continuă, iar deciziile vor fi anunțate la final.

„Am considerat că generalul Oprea, cu pregătirea militară, poate da rigoarea necesară. Încă nu am terminat evaluarea. Am vrut ca evaluarea să fie continuată de secretarul de stat Oprea pentru a vedea toate aspectele”, a punctat Nelu Tătaru


Citeste si...
Iată cum s-au strans o multime de bani pentru Spitalul din Sibiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.