Actualitate, Featured

Raportul MCV arată că activitatea DNA și ICCJ au inregisrat un usor regres

Experţii europeni constată, în cadrul MCV, că este remarcat un „uşor regres” în privinţa luptei împotriva corupţiei, deşi bilanţul realizărilor DNA şi ICCJ din primele 6 luni ale lui 2019 este unul pozitiv. În raport se mai menţionează că noua conducere a ICCJ trebuie să păstreze profesionalismul.

În perioada septembrie 2018-august 2019, Direcţia Naţională Anticorupţie a trimis în judecată 349 de persoane în 182 de cauze. S-au pronunţat 213 hotărâri de condamnare definitive împotriva a 513 inculpaţi şi au fost dispuse măsuri speciale de confiscare cu o valoare de 27 de milioane de euro, iar hotărârile definitive privind despăgubirile acordate părţilor civile au fost în valoare de 95,1 milioane euro, dintre care 83 de milioane euro acordate drept despăgubiri autorităţilor şi instituţiilor publice.

În privinţa instanţei supreme, în primele şase luni ale anului 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a soluţionat în primă instanţă trei cauze de corupţie la nivel înalt şi patru cauze de corupţie la nivel înalt printr-o hotărâre definitivă.

De la ultimul raport, din 2018 în pofida situaţiei presiunilor şi a cadrului legislativ instabil, instituţiile judiciare implicate în combaterea corupţiei au continuat să ancheteze suspiciunile de corupţie şi să sancţioneze infracţiunile de corupţie la nivel înalt.

„Deşi bilanţul realizărilor este în continuare unul pozitiv, se remarcă un uşor regres”, atrag atenţia experţii europeni în cadrul raportului MCV.

De altfel, raportul din noiembrie 2018 a constatat că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) sunt în mod recurent supuse presiunilor şi că există o preocupare cu privire la capacitatea acestor instituţii de a-şi îndeplini în continuare misiunea, „ceea ce ar avea un impact negativ asupra ireversibilităţii luptei împotriva corupţiei”.

„Deşi bilanţul realizărilor în materie este în continuare pozitiv, există semne că presiunea continuă la care sunt supuse aceste instituţii a avut un impact nefavorabil”, spune raportul MCV.

Oficialii europeni menţionează şi noua conducere a instanţei supreme şi menţionează că este deosebit de important ca ICCJ să îşi păstreze independenţa şi profesionalismul, inclusiv în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt.

blank