Featured, Showbiz

Raport EXPLOZIV al Comisiei de Etică din TVR – Jurnaliștii erau supuși la PRESIUNI inacceptabile din partea conducerii

Concluzii explozive ies la iveală în scandalul de la TVR, dintre directorul Doina Gradea și jurnalistul Dragoș Pătraru. Comisia de Etică a TVR confirmă acuzațiile jurnalistului și atenționează conducerea instituției că presiunile exercitate la adresa angajaților sunt inacceptabile.

„Într-un document de 26 de pagini, publicat integral la finalul textului, este rezumat cazul conflictului dintre Doina Gradea, președintele director general al TVR, și Dragoș Pătraru, realizatorul emisiunii ”Starea nației”.

Horia Grușcă (președinte), Cristina Andrei, Gabriela Avram, Răzvan Butaru, Sandor Kacso, Ioana Mureșan și Marian Voicu compun Comisia de Etică, for neexecutiv, dar extrem de important în orice televiziune publică a lumii.

Cei șapte membri își deschid raportul cu un rezumat al audierii părților.

Din partea TVR, au fost invitați președintele Doina Gradea, șeful TVR 1 Eduard Dârvariu și Raico Cornea (audiat prin telefon), fost membru în Consiliul de Administrație și fost șef intermar la TVR 1.

Din partea emisiunii ”Starea nației” a fost chemat Dragoș Pătraru.

Rezumatul audierilor e foarte interesant, merită parcurs. Din păcate pentru conducerea TVR, Doina Gradea nu a avut cel mai bun sfătuitor lângă ea.

A fost însoțită de avocatul Alexandru Dumitrescu, avocat și consilier al TVR. La ultima sa replică-pledoarie, avocatul a folosit ca argument forte ideea că Dragoș Pătraru nu avea dreptul să facă investigații jurnalistice ”pentru că emisiunea sa este una de divertisment”.

Moment în care cei din Comisia de Etică au fost în pragul sufocării.

În concluziile care urmează opiniilor părților, Comisia încearcă să distingă între esență și ceea ce ea însăși numește ”neconcordanțe, contradicții și evaluări diferite”, practic subiectivități, atât ale conducerii, cât și ale lui Dragoș Pătraru.

De altminteri, Comisia spune că unele afirmațiile critice făcute la ”Starea nației” la adresa șefilor TVR, ”deși susținute cu argumente valabile, sunt discutabile din punctul de vedere al interesului public”.

Aceeași Comisie susține însă că este inacceptabil ca un actual membru în CA al TVR, Cătălin Blebea, să procedeze așa cum a procedat când a încercat să intervină pentru protejarea lui Gabriel Oprea la emisiunea ”Starea nației”, intervenție denunțată de realizator.

De asemenea, în raport se atrage atenția conducerii TVR că nu este posibilă nicio condiționare a jurnaliștilor sub aspect editorial, așa cum există destule repere că s-a încercat în cazul emisiunii ”Starea nației” și că ziariștii au misiunea de a relata inclusiv despre problemele televiziunii publice, arată Cătălin Tolontan pe blogul său.

blank