Raluca Turcan explică de ce s-a ajuns
Actualitate, Featured

Raluca Turcan explică de ce s-a ajuns la revocarea subprefectului de Sibiu

Vicepremierul Raluca Turcan anunţă că la nivelul unora dintre instituţiile publice din judeţul Sibiu au fost făcute schimbări în ceea ce priveşte conducerea. Turcan menţionează schimbarea subprefectului judeţului, demisia directorului DSP şi spune că aşteaptă demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă.

„Instituţiile trebuie să acţioneze şi să inspire încredere, mai ales în spital. Un om când priveşte spre spitalul din localitate trebuie să fie îndemnat să acţioneze din timp şi nu să ajungă într-un stadiu foarte grav. De aceea măsurile (…) au plecat de la revocarea din funcţie a subprefectului din judeţul Sibiu care a fost la comandă în ultimele 2 săptămâni, perioadă în care se putea mai multă eficienţă. De asemenea, am primit demisia directorului DSP Sibiu şi aştept şi demisia managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă. Spun lucrul acesta tocmai pentru că vrem să îndreptăm situaţia din judeţul Sibiu şi nu există nicio îngăduinţă atunci când e vorba de funcţionarea acestor instituţii pentru a salva viaţa oamenilor”, a afirmat viceprim-ministrul, vineri.

Raluca Turcan a adăugat că Guvernul a răspuns la toate solicitările de sprijin făcute de instituţiile din domeniul sănătăţii din Sibiu.

„De aceea, te uiţi dacă se puteau face mai multe, te uiţi dacă s-a solicitat acest sprijin”, a spus Turcan, în acest context.

Turcan a explicat că 1,2 miliarde de euro s-au alocat pentru aparatură în domeniul sănătăţii.

„Nimic nu este mai presus decât sănătatea oamenilor şi pentru asta trebuie să fim cu toţii solidari şi eficienţi”, a explicat vicepremeirul


blank