URL scurt pentru acest articol: http://wp.me/p3Xcgf-XtI

Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL, afirmă că scrisoarea co-preşedintelui ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, către liberali arată o „desprindere completă de realitate”, susţinând că în doi ani partidul condus de acesta se va dizolva.

„Scrisoarea domnului Tăriceanu arată o desprindere completă de realitate. ALDE a fost la câteva voturi să nu intre în Parlament şi au fost băgaţi în Legislativ de către PSD”, a scris sămbătă Turcan, pe Facebook.

Raluca Turcan crede că în doi ani, ALDE se va dizolva în PSD şi PNL, în funcţie de ataşamentul faţă de valori al fiecărui membru.

„În 2 ani, ALDE se va dizolva în PSD şi PNL, în funcţie de ataşamentul faţă de valori al fiecărui membru. Aş spune că este aproape o certitudine.”, a spus liderul PNL.

Reacția Ralucăi Turcan vine după ce liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat, vineri, un apel către liberalii care au rămas în PNL „în speranţa unor zile mai bune” să i se alăture în proiectul de consolidare a mişcării liberale din România, în contextul în care, spune el, PNL „nu mai are nicio legătură cu liberalismul” şi este pe punctul de a fi preluat „în totalitate de către oamenii din PDL”.

Citeste si...  Afla care sunt efectele intunecate ale masturbarii asupra barbatilor

„Mişcarea liberală din România poate fi consolidată doar în jurul ALDE. Electoratul român, electoratul liberal ne-a validat în acest an pe scena politică românească în două rânduri, la alegerile locale şi la alegerile parlamentare. Suntem pe drumul cel bun, un drum pe care ALDE poate creşte şi poate deveni o forţă politică puternică a României. Vă scriu pentru a vă cere să veniţi alături de mine în acest proiect politic de viitor. Împreună vom face din ALDE partidul cel mai puternic pe zone de centru-dreapta din România şi vom duce mai departe valorile liberalismului”, a afirmat Tăriceanu în scrisoarea deschisă dată publicităţii vineri.

loading...