Politic, Stiri

Radu Mazăre, după denunţul DNA pentru înjurătura de la Congres: Văd că s-au inflamat. Sunt un vânat de lux

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, susţine că este „un vânat de lux” pentru DNA şi va continua să critice sistemul „represiv”, care „acţionează pe nedrept şi la ordine politice”.

mazare_22578200

„După 25 de ani de la Revoluţie cred că ai voie să înjuri sistemul, că de aia l-am dat jos pe Ceauşescu. După 25 de ani, ajungem la o situaţie în care eram şi în perioada respectivă. Dacă înjurai sistemul riscai să intri în puşcărie. Au fost nişte afirmaţii nu referitoare la un om anume, ci la un sistem, care eu cred că este represiv şi acţionează pe nedrept şi la ordine politice. Lucrul ăsta o să-l spun în continuare, să nu credeţi că m-am speriat”, a declarat marţi Radu Mazăre la Curtea de Apel Bucureşti, unde se desfăşoară un nou termen al procesului privind retrocedări ilegale de terenuri, relatează Agerpres.

Săptămâna trecută, la o reuniune publică a PSD, Radu Mazăre a adresat cuvinte jignitoare procurorului de la DNA care îl anchetează: ‘Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii. Păi (limbaj trivial la adresa procurorului de caz n.n.), când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie!? De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca noi care mai stăm pe aici liberi, neliberi, să trăim într-o ţară normală’.

Întrebat marţi de jurnalişti dacă îi pare rău de cele afirmate atunci, Mazăre a spus: ‘Nu neapărat, nu aş putea să spun, pentru că în esenţă critica era aceeaşi. Sigur că am folosit acea înjurătură foarte populară, poate nu ar fi trebuit să o spun, pentru că văd că s-au inflamat foarte’.

De asemenea, Mazăre a fost întrebat dacă îşi menţine declaraţia că pleacă din ţară dacă Victor Ponta nu iese preşedinte şi nu se schimbă sistemul.

‘Eu nu am spus să plec din ţară, am spus să plec şi să renunţ la primărie, pentru că nu se poate lucra în modul ăsta. Sunt primar de 14 ani, sigur că îmi place să merg cu fruntea sus, să fac lucruri bune pentru oameni, dar fiecare îşi cântăreşte propria viaţă. Dacă este nevoie să stau patru zile pe săptămână cu avocaţii, nu ştiu dacă se merită. Aş putea să fac orice altceva şi să nu am aceste presiuni politice (…) Este o duşmănie, este clară, a unora din sistem împotriva noastră. Eu sunt vânat de lux şi acum cu atât mai mult. Probabil, cel mai bine ar fi fost să adopt politica struţului’, a mai spus primarul din Constanţa.

blank