Featured, Showbiz

Radu Bucălae a câștigat cea de-a treia ediție ”iUmor”

Radu Bucălae a câștigat cea de-a treia ediție ”iUmor” din acest sezon și va merge în finală împreună cu Doru Ivanov și Ana Maria Calița.

Radu Bucălae este concurentul ”iUmor” care și-a atras simpatia celor trei jurați cu numărul său de stand-up. Cu o mână imobilizată și jumătate de gură, Radu Bucălae a luat pe rând și a dezbătut problemele care apar într-o relație. De la discuțiile interminabile, la compromisurile apărute atunci când un cuplu decide să locuiască împreună, toate le-au mers la suflet juraților.

Cert este că nu doar Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au apreciat numărul lui de stand-up comedy, ci și telespectatorii, care l-au votat prin intermediul aplicației iUmor.

Cea de-a treia ediţie a celui mai nou sezon “iUmor”, difuzată duminică seara, între orele 20:58 și 23:12, la Antena 1, a fost lider de audiență, atât pe publicul comercial din mediul urban, cât și la nivelul întregului public din mediul urban şi la nivel national.

Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, emisiunea s-a clasat pe primul loc în topul preferințelor telespectatorilor cu o audiență medie de 9,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 8,7 puncte de rating şi 21,4% cotă de piaţă.

iUmor a fost lider și la nivelul întregului public din mediul urban cu o audiență medie de 7,5 puncte de rating și 16,7% cotă de piață, în timp ce poziţia secundă a fost ocupată de Pro Tv cu 6,6 puncte de rating și 14,6% cotă de piață.

Şi la nivel național, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, cu 6,6 puncte de rating şi 15% cotă de piaţă, în timp ce poziţia secundă era ocupată de Pro Tv cu 5,5 puncte de rating şi 12,4% cotă de piaţă.

În minutul de aur, 21,44, peste 1.5 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1, dublu faţă de cei care urmăreau atunci Protv.

Ajunsă în această toamnă la cel de-al IV-lea sezon, emisiunea iUmor a debutat în martie 2016 la Antena 1. Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac sunt cei trei jurați în fața cărora sute de umoriști din întreaga lume și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație. Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie, care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia „iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea) și Doina Teodoru (sezonul al III-lea).

blank

blank