International, Stiri

Putin: Republica Moldova ar fi putut să ne avertizeze în legătură cu planurile sale de asociere la UE

Republica Moldova ar fi putut evita măsurile restrictive în relațiile comerciale cu Federația Rusă dacă ar fi avertizat din timp Moscova cu privire la planurile sale de asociere la Uniunea Europeană, a declarat vineri președintele rus Vladimir Putin, la summitul CSI (Comunitatea Statelor Independente – toate fostele republici sovietice, mai puțin Georgia și republicile baltice), care se desfășoară la Minsk, potrivit Ria Novosti.

vladimir putin

‘Noi nu ne-am opus niciodată apropierii de UE și noi înșine vrem o apropiere, dar problema sunt condițiile cooperării dintre noi’, a spus Putin, la summitul de la Minsk, de la care este absent președintele Ucrainei, Petro Poroșenko.

Rusia este pregătită să acționeze pentru rezolvarea problemelor legate de asocierea Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană, a afirmat totodată Putin. ‘Este necesar să rezolvăm divergențele existente, să găsim soluții de compromis. Credem că toate țările semnatare al Tratatului privind zona de liber schimb a CSI sunt interesate în aceasta, fără excepție’, a spus Putin, în contextul semnării de către Republica Moldova și Ucraina a Acordului de asociere la UE.

Ca modalitate de compromis, președintele rus a evocat că punerea în aplicare a componentei economice a Acordului de asociere a Ucrainei la UE a fost amânată până în 2016, subliniind că în acest răstimp se impune rezolvarea tuturor problemelor apărute între părți.

Potrivit șefului statului rus, problemele apar nu în legătură cu măsurile de protecție pe care Federația Rusă le ia ca răspuns. ‘Problemele apar din cauza faptului că partenerii noștri nu consideră necesar să discute la timp, deschis, complet, la obiect și profesionist despre riscurile care pot apărea pentru economia rusă și pentru alte țări CSI în legătură cu regulile de funcționare a zonei de liber schimb, după alăturarea partenerilor noștri la alte asociații economice și comerciale’, a explicat Vladimir Putin, făcând aluzie la autoritățile de la Chișinău.

‘Suntem gata să lucrăm ca să găsim o soluție pentru a nu pierde legăturile de parteneriat existente în cadrul Comunității’, a dat asigurări președintele rus, evocând că acest raționament a ghidat negocierile Moscovei cu Ucraina și UE. ‘De ce cu Republica Moldova nu am putut construi o astfel de relație?’—a întrebat retoric Putin, spunând că Rusia a cerut în mod repetat acest lucru.’Nu am primit însă un răspuns clar din partea prietenilor noștri moldoveni’, a adăugat președintele rus.

Serviciul fitosanitar al Federației Ruse (Rosselhoznadzor) a instituit la 18 iulie un embargo temporar la importurile de fructe proaspete din Republica Moldova. La 1 septembrie, Rusia a introdus taxe vamale la o serie de mărfuri moldovenești inclusiv vin, carne, legume, fructe și cereale, ca urmare a semnării de către Republica Moldova la 27 iunie a Acordului de asociere și a zonei de liber schimb cu UE.

blank