Featured, International

Putin a vorbit la telefon cu Maduro despre situatia din Venezuela

Preşedintele rus Vladimir Putin nu a discutat despre un posibil sprijin militar sau financiar al Rusiei pentru Venezuela în cadrul discuţiei telefonice avute joi cu preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Preşedintele Maduro s-a clătinat pe fondul protestelor în masă, în contextul în care economia bazată pe petrol a acestui stat sărac din America de Sud se află în prag de colaps.Putin a vorbit la telefon cu Preşedintele Venezuela

Şeful legislativului venezulean Juan Guaido, care s-a autoproclamat miercuri ‘preşedinte interimar’ , a fost recunoscut de către SUA şi mai multe ţări din regiune. Maduro a reacţionat prin ruperea relaţiilor cu SUA şi închiderea ambasadei şi consulatelor venezuelene de pe teritoriul Statelor Unite.

O ingerinţă străină în situaţia politică internă din Venezuela este inacceptabilă, a insistat Kremlinul, la finalul reuniunii Consiliului Securităţii Rusiei, convocat vineri de către preşedintele Vladimir Putin cu privire la situaţia din Venezuela.

Cu această ocazie ‘a fost confirmată încă o dată poziţia Rusiei privind inadmisibilitatea oricărui tip de amestec extern în situaţia politică internă a acestei ţări (Venezuela)’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS.

În cursul discuţiei telefonice cu Maduro, Vladimir Putin ‘şi-a exprimat sprijinul pentru autorităţile venezuelene legitime pe fondul agravării crizei politice interne provocate din afara ţării’, indicase joi Kremlinul.

‘Ingerinţa externă distructivă reprezintă o încălcare gravă a normelor fundamentale ale dreptului internaţional ‘, a afirmat Kremlinul, citând declaraţia făcută de Vladimir Putin.

Luna trecută, Putin s-a întâlnit cu Maduro la Moscova şi a exprimat un mesaj similar de sprijin.

Rusia, a cărei economie se confruntă cu o scădere a preţului la petrol în ultimii ani, a semnat un acord anul trecut pentru restructurarea datoriei venezuelene de 3,15 miliarde de dolari pentru a evita intrarea Venezuelei în incapacitate de plată.

În acelaşi timp, partea rusă speră că administraţia SUA nu va porni o aventură în Venezuela sau în Siria pentru a distrage atenţia publicului intern de la ‘shutdown’, se afirmă într-un comunicat al Ambasadei Rusiei de la Washington.

Toate opţiunile sunt pe masă privind Venezuela, a declarat miercuri seara preşedintele american Donald Trump, la câteva minute după ce SUA l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido drept ‘preşedinte interimar’ al ţării, potrivit DPA.

Întrebat dacă ar putea trimite soldaţi americani în Venezuela, Donald Trump a răspuns: „Nu avem nimic prevăzut, dar toate opţiunile sunt pe masă”.

blank