Purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef Monica Dajbog, susține, vineri, o declarație de presă despre acțiunile desfășurate pentru combaterea infracționalității și, în special, pentru destructurarea grupărilor infracționale.

Purtătorul de cuvânt al MAI va susține declarația de presă de la 15.00, aceasta fiind transmisă integral pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

Purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-șef Monica Dajbog declară:

Ofițeri de poliție, reținuți întrucât ar fi făcut parte din grupări de criminalitate organizată

DIICOT a anunțat, joi, că doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi întrucât ar fi făcut parte din grupări de criminalitate organizată suspectate de comiterea a zeci de infracţiuni, între care tentativă de omor, camătă şi şantaj.

Ulterior, cei doi ofițeri de poliție au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

“Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, în baza delegării procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţii a Jandarmeriei, au descins ieri, 1 octombrie 2020, la domiciliile a doi ofiţeri de poliţie pentru efectuarea de percheziţii în vederea probării unor infracţiuni de corupţie şi de crimă organizată. După percheziţii, cei doi poliţişti au fost conduşi la sediul unităţii de parchet pentru audieri, în urma cărora procurorii au dispus reţinerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore”, a informat, vineri, DGA.

Cei doi vor fi duşi în faţa instanţei, vineri, cu propunere de arestare preventivă.Purtătorul de cuvânt al MAI declară.

Doi ofițeri de poliție, reținuți sub acuzația că fac parte din grupari interlope

Cei doi prinși, în urma unei operațiuni sub acoperire

Potrivit comunicatului, ofiţerii DGA au fost delegaţi şi autorizaţi de către procurorul de caz să efectueze multiple operaţiuni de investigaţii sub acoperire cu grad înalt de complexitate, în dosarul în care cei doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie, dar şi fapte penale de crimă organizată în legătură cu activitatea unei grupări infracţionale specializată în fapte cu violenţă, proxenetism, cămătărie, delicte economico-financiare şi altele.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că cei doi poliţişti au sprijinit activitatea grupării de crimă organizată, încercând, totodată, să intervină în pretinsa muşamalizare a unei tentative de omor.

“Astfel, unul dintre cei doi suspecţi, la data comiterii faptelor comisar de poliţie în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti – Serviciul Antidrog, în calitate de membru al unei grupări care se ocupa de paza cluburilor din Bucureşti, a iniţiat o relaţie de colaborare cu liderul grupării infracţionale, iar împreună cu acesta, în vederea obţinerii de profituri financiare şi ,,albirii” provenienţei ilicite a acestora, a întreprins demersuri pentru deschiderea şi administrarea în fapt a 2 case de pariuri sportive, ce funcţionau de drept ca puncte de lucru ale unei societăţi comerciale coordonate de către liderul grupării”, arată DGA.

De asemenea, poliţistul acorda “consiliere juridică” atunci când liderul grupului sau alţi membri erau implicaţi în comiterea unor infracţiuni.

Conform sursei citate, printre infracţiunile pentru care este cercetat liderul grupării se află şi instigarea unor membri ai grupului pe care îl conducea la săvârşirea unor acte de violenţă asupra unei persoane care le-a denunţat activităţile infracţionale. Astfel, pentru a-l intimida, liderul i-a pus pe cei doi să acţioneze cu violenţă asupra denunţătorului, fapt consumat la data de 9 ianuarie 2020, la o adresă din Bucureşti, unde denunţătorul a fost atras şi unde a primit lovituri cu o sabie, în urma cărora a suferit leziuni traumatice ce i-au pus în primejdie viaţa.

“Cazul a fost preluat spre cercetare poliţienească iar ulterior, în perioada ianuarie – aprilie 2020, cel de-al doilea poliţist suspect în cauză, având calitatea de comisar şef de poliţie, a primit pentru sine suma de 5000 de euro de la membrii grupării, pe care i-a lăsat să creadă că ar avea influenţă asupra unui procuror sau judecător, promiţând că îi va determina pe aceştia să înlocuiască măsura arestării preventive dispusă faţă de autorul tentativei la omor”, transmite DGA.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate la cei doi poliţişti au fost identificate diferite bunuri şi înscrisuri utile probatoriului în cauză.

“Menţionăm faptul că, la data de 01.10.2020, în aceeaşi cauză, procurorii DIICOT, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat un număr de 30 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Vaslui şi Braşov în urma cărora un număr de 14 persoane au fost conduse la sediul DIICOT pentru audiere”, mai arată DGA.

DIICOT anunţa, joi, că doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru că făceau parte din grupările infracţionale, unul dintre ei, Robert Badea, fiind pus la dispoziţia unităţii încă din luna februarie.

Citeste si...
Omar Hayssam a ajuns din nou în faţa procurorilor

În 13 februarie, ministrul de Interne, Marcel Vela, anunţa că un ofiţer de la Combaterea Criminalităţii Organizate despre care existau date şi suspiciuni că s-a apropiat prea mult de infractori, pentru a-i sprijini, a fost pus la dispoziţia unităţii, i-a fost retras accesul la informaţii clasificate.