Actualitate

Puiu Popoviciu s-a predat la Londra şi a fost eliberat pe o cauţiune de 200.000 de lire sterline

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost eliberat la Londra, pe o cauţiune de 200 000 de lire sterline, fiind pus sub supraveghere judiciară. Potrivit prevederilor, acesta va trebui să poarte o brăţară electronică. Reamintim că omul de afaceri a fost reţinut în Londra, după ce s-a predat poliției, anunță Realitatea TV. Acesta a fost condamnat definitiv la 7 ani de închisoare la începutul lunii august și dat, ulterior, în urmărire internațională, după ce nu a fost găsit la adresa de reședință din București.
Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv la începutul lunii august de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul „Băneasa”. Potrivit surselor Realitatea TV, aceasta ar fi plecat din ţară la începutul lunii iunie. Puiu Popoviciu a fost dat ulterior în urmărire națională, după ce nu a fost găsit la adresa de reședință din București.
Iniţial, Puiu Popoviciu primise 9 ani de închisoare
Instanţa supremă a admis în parte apelul lui Popoviciu şi i-a scăzut pedeapsa de la 9 ani, cât primise la Curtea de Apel Bucureşti, la 7 ani închisoare.
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat în iunie 2016 de Curtea de Apel Bucureşti la nouă ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie în legătură cu asocierea firmei sale, SC Băneasa Investments SA, cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Capitală, pentru un teren de 224 de hectare.
11 inculpați sunt acuzați de tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren de 224 de hectare de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) Bucureşti, prin care s-au produs prejudicii de peste 335 de milioane de lei statului şi aproape 620 de milioane de lei USAMV.
Decizia este definitivă.
Latura civilă a procesului a rămas nesoluţionată, fiind disjunsă într-un alt dosar care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, instanţă de fond.
Care sunt acuzaţiile
Potrivit DNA, în perioada 2000 – 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri.
„În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, terenul a fost evaluat la valoarea de un dolar/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti – Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale”, susţineau procurorii.
Iniţial, Popoviciu, în înţelegere cu rectorul, a creat posibilitatea încheierii unui contract de asociere în participaţiune în condiţii nelegale, introducând în acest mecanism societatea SC Log Trans, devenită ulterior Băneasa Investments.
Potrivit contractului, trebuiau dezvoltate activităţi de pomicultură, viticultură, creşterea animalelor pe terenurile fermei Băneasa.
„Fără a avea acordul membrilor Biroului de Senat şi al Senatului USAMV Bucureşti, Ioan Alecu şi Gabriel Popoviciu au stabilit procentele de participare în cadrul asocierii, respectiv 49% pentru Universitate şi 51% pentru SC Log Trans. O evaluare asupra terenurilor în suprafaţă de 224 ha şi a imobilelor aferente care urmau a fi aduse în asociere nu fusese făcută. Prin urmare, acceptarea unei cote de participare de 49% de către Universitate nu s-a făcut în condiţii legale. În plus, aportul de 51%, sub formă de bani, ce revenea celeilalte părţi, a fost doar formal, sumele de bani doar tranzitând conturile societăţii”, au mai indicat procurorii.
Conform acestora, pentru a pune în aplicare înţelegerea ascunsă cu omul de afaceri, rectorul i-a indus în eroare pe membrii Senatului USAMV Bucureşti, prezentându-le date neadevărate şi impunând chiar modificarea Cartei Universităţii. De asemenea, a susţinut că se vor mări salariile cadrelor didactice, că universitatea va câştiga fonduri băneşti cu ajutorul cărora se va dota unitatea de învăţământ, pentru asigurarea unor condiţii decente de studiu, că vor fi construite garsoniere pentru a fi închiriate de preparatori, asistenţi, doctoranzi etc.
„Inculpatul Alecu a fost de acord ca sus-menţionatul contract de asociere în participaţiune să fie conceput şi redactat de Popoviciu şi de avocaţii acestuia, fără să participe consilierul juridic şi economistul Universităţii. Contractul a fost semnat la USAMV Bucureşti în condiţii improprii de reprezentare a universităţii. În 3 august 2000, încălcând hotărârea Senatului USAMV, inculpaţii Alecu, Popoviciu şi Bejenaru au aportat dreptul de folosinţă asupra unui teren de 174 hectare (parte din suprafaţa de 224 ha a fermei Băneasa), împreună cu imobilele aferente, la capitalul social al SC Băneasa Investments SA (SC Log Trans). După aportarea dreptului de folosinţă, clădirile aferente fermei Băneasa au fost demolate”, se arăta în rechizitoriu.

blank