Actualitate, Featured

PSD are în plan să oblige consiliile locale să construiască adaposturi pentru animale

Consiliile locale ar putea fi obligate să înfiinţeze adăposturi pentru animale de talie mare. Mai mulţi parlamentari din PSD au depus la Senat, în procedură de urgenţă, un proiect legislativ prin care Consiliile locale sunt obligate să amenajeze adăposturi pentru animale de talie mare în fiecare judeţ, dar și servicii specializate pentru gestionarea situației câinilor și pisicilor.

„Proiectul prevede obligaţia Consiliilor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de a amenaja în funcţie de necesităţi, servicii specializate pentru gestionarea situaţiei câinilor, pisicilor şi a altor animate, cu denumirea obligatorie de Serviciul Public de Gestionare a câinilor, pisicilor şi a altor animale. Acest lucru se poate realiză prin transformarea centrelor de exterminare a câinilor, a celui mai bun prieten al omului în centre de protecţie a animalelor. Pe lângă adăposturile pentru câini şi pisici se vor amenaja şi adăposturi pentru animale de talie mare, la nivelul fiecărui judeţ”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Iniţiativa este depusă, în procedură de urgenţă, de cinci parlamentari din PSD, trei deputați și doi senatori. Interesant este că toți sunt din aceeași circumscripție – Hunedoara. Aceștia sunt: deputații Intotero Natalia Intotero, Laurențiu Nistor și Ilie Toma și senatorii Cornel Resmeriţă și Viorel Salan.

În județul Hunedoara, din vara acestui an, Consiliul Județean nu mai poate acorda fonduri pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân. Curtea de conturi a stabilit că în ultimii ani forul județean a alocat banii în mod nelegal. În iulie, în cele opt adăposturi deținite de ADI mai erau 160 de animale, după mai multe eutanasieri în masă a câinilor. În anul 2018 erau 1.600 de animale fără stăpân în cele opt adăposturi.

Cheltuielile pentru aceste adăposturi sunt sportate din bugetul local.

Potrivit inițiativei, Consiiiile locale, Consiliul General al Municipiului București respectiv Consiliile judetene, au obligația de a amenaja și de a suplimenta din fonduri proprii in funcție de necesități, adăposturile publice pentru câinii fără stăpân. Totodată, va fi verificată și gestionarea situației pisicilor sau a altor animale confiscate datorita relelor tratamente.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.258 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpan a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră sesizată.

blank