Liberalul Alexandru Muraru, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), susţine că profesioniştii din instituţie sunt marginalizaţi şi că în SRR sunt aduşi oameni care să impună mesajul PSD în programele radioului public.

Alexandru Muraru afirmă, vineri seară, într-un comunicat de presă, că din momentul preluării Societăţii Române de Radiodifuziune de către Georgică Severin au început „colaborările editoriale cu oameni din zona

„Condiţia ca domnul Georgică Severin să-şi ducă la bun sfârşit mandatul de preşedinte director general al SRR este ca instituţia să treacă editorial sub propaganda PSD, astfel ca ascultătorii canalelor SRR să nu scape de mesajele PSD. Corina Drăgotescu, cunoscut jurnalist din zona PSD, şi, mai nou, soţul social-democratei Sevil Shhaideh au găsit un loc călduţ la Radio România Actualităţi, respectiv Radio România Internaţional. Este evidentă activarea unor comandamente pe linie de partid, de vreme ce altor jurnalişti profesionişti li s-au tăiat colaborările în ultimul an sub diverse pretexte. Alţii, la fel de competenţi, nici măcăr nu speră să prindă vreo audienţă sau o discuţie telefonică cu domnul Georgică Severin”, afirmă Alexandru Muraru.

El susţine că „este o adevărată neruşinare că, după plimbăreala de zeci de mii de euro pe bani publici, în lipsa oricăror proiecte de anvergură, şi după prăbuşirea audienţelor, mandatul domnului Severin, ca PDG al SRR, să continue prin transformarea radioului public în anexa PSD”.

„În acest moment, credibilitatea SRR este grav afectată. Sutele de profesionişti din SRR sunt astfel marginalizaţi, iar munca lor este călcată în picioare, prin aducerea unor no-name-uri sub diverse pretexte pentru a impune mesajul PSD în studiourile şi programele editoriale ale SRR. Fac un apel public, către domnul Severin, să renunţe la aceste colaborări care afectează prestigiul şi imaginea SRR, aducând arbitrariul, lipsa de transparenţă şi mediocritatea în curtea instituţiei”, spune Alexandru Muraru, membru în CA al SRR.

Totodată, el anunţ că în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului de Administraţie a SRR va solicita lista tuturor colaborărilor aprobate din momentul în care Georgică Severin a preluat conducerea radioului public.