Reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români a transportatorilor protestează miercuri în Piaţa Victoriei nemulţumiţi de întârzierea emiterii ordonanţelor de urgenţă promise de Guvern în domeniul transporturilor de pasageri, conform agerpres.ro.

Protestul transportatorilor a bulversat traficul in Capitala

Potrivit FORT, în ultimele două săptămâni, ordonanţele de urgenţă au fost blocate în cadrul „circuitului de avizare” din Guvern.

Federaţia Operatorilor Români de Transport „consideră că sectorul de activitate în cauză nu s-a mai întâlnit niciodată cu un asemenea moment, ce riscă să blocheze iremediabil transportul rutier naţional şi judeţean de pasageri”, după cum se precizează în comunicatul transmis de FORT.

Protestul transportatorilor a bulversat traficul in Capitala

„Solicitările membrilor FORT sunt simple, iar argumentele au fost deja introduse în fundamentarea celor două acte normative blocate acum la nivel guvernamental, în principal din cauza aceloraşi grupuri de interese ce încearcă să folosească legislaţia pentru propriul interes şi buzunar”, acuză Federaţia Operatorilor Români de Transport.

Protestul transportatorilor a bulversat traficul in Capitala

FORT solicită Guvernului „eliminarea sintagmei ‘în mod repetat’ din legea taximetriei, pentru a combate eficient transportul ilicit de persoane, şi prelungirea programelor interjudeţean si judeţene de transport pasageri”.

Citeste si...
Proiect important în Bucureşti: Primăria Capitalei vrea să facă recensământul adulţilor fără adăpost

În zonă, a fost restricţionat deja traficul rutier pe Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv Şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona central – mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se circulaţia pe ambele sensuri ale Str. Arh. Ion Mincu.

Circulaţia în Piaţa Victoriei a fost resistematizată, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în fața Guvernului României, între Bd. Aviatorilor şi Cal. Victoriei, respectiv Bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Cal.Victoriei, Bd. Ion Mihalache, Str. Buzeşti şi Bd. Lascăr Catargiu.

Polițiștii recomandă ca rute alternative: Bd. Aviatorilor – Bd. Beijing – Str. Nicolae Caramfil – Bd. Aerogării – Șos. București-Ploiești și Bd. Ion Mihalache – Bd. Mareşal Averescu – Bd. Mărăşti – Piaţa Montreal – Șos. București-Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.