Actualitate

Protest spontan la una dintre cele mai mari termocentrale din România

Situaţie tensionată la una dintre cele mai mari termocentrale din România. Aproximativ 150 de membri ai Sindicatului ‘Muntele’ de la Termocentrala Mintia, din Complexul Energetic Hunedoara (CEH), au declanşat miercuri dimineaţa un protest spontan în faţa sediului societăţii, nemulţumiţi că au primit doar 75% din drepturile salariale de avans pe luna iunie.
 
Complexul Energetic Hunedoara
 
„Protestăm pentru neimplicarea factorilor de decizie de la nivel guvernamental în rezolvarea problemei CEH. Situaţia CEH s-a agravat până acolo încât nu mai poate plăti drepturile salariale, avansul fiind onorat doar în proporţie de 75%. Pe viitor ne aşteptăm ca situaţia să se agraveze şi să nu mai primim salariile. Cerem implicarea Guvernului în rezolvarea problemelor de la CEH”, a declarat, pentru Agerpres vicepreşedintele Sindicatului „Muntele”, Cristian Iştoc.
 
Potrivit acestuia, un alt protest spontan a avut loc în cursul nopţii la mina Lupeni, unde minerii au refuzat să intre în subteran după ce au primit avansul diminuat cu 25%. Situaţia s-a rezolvat după ce minerii au discutat cu administraţia şi sindicatul.
 
Angajaţii CEH au primit 75% din avansul salarial pe luna iunie din cauză că societatea nu a reuşit să strângă suficiente fonduri pentru a asigura plata integrală a drepturilor băneşti.
În cadrul CEH lucrează circa 6.500 de angajaţi, societatea fiind formată din termocentralele Mintia şi Paroşeni, împreună cu minele de huilă Lonea, Livezeni, Lupeni şi Vulcan.
blank