Protest masiv împotriva lui Lukaşenko
Featured, International

Protest masiv împotriva lui Lukaşenko: Peste 100.000 de oameni au iesit în stradă. 633 de persoane au fost arestate

Protest masiv în Belarus peste 100.000 de persoane au participat la miting. Poliţia a transmis luni că a arestat 633 de persoane în timpul manifestaţiei ample de duminică a opoziţiei împotriva realegerii, la începutul lunii august, a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, potrivit AFP.

Protest masiv în Belarus sa lasat cu arestări politia a raportat în total, 633 de persoane care au fost reţinute  pentru încălcarea legii privind evenimentele în masă, a precizat Ministerul de Interne belarus într-un comunicat.

Conform Ministerului de Interne, 363 dintre ele erau încă în detenţie provizorie luni, în aşteptarea analizării dosarelor lor de către tribunale.

Este cel mai mare număr de arestări la o manifestaţie a opoziţiei de la primele proteste declanşate după alegerile prezidenţiale de la 9 august, r

Potrivit AFP, peste 100.000 de persoane au defilat duminică în centrul Minskului la apelul opoziţiei, în al patrulea weekend consecutiv de mobilizare în masă.

La fel ca în urmă cu o săptămână, forţele de ordine au desfăşurat dispozitive impresionante. Armata şi vehicule blindate au înconjurat clădiri strategice, iar staţiile de metrou au fost blocate cu bariere şi sârmă ghimpată. În unele imagini se vede cum bărbaţi cu cagulă, în civil sau înarmaţi cu bastoane, circulă prin centrul oraşului şi îi urmăresc pe manifestanţi.

Acţiuni de protest au avut loc şi în numeroase alte oraşe, în special la Grodno şi Brest, ambele în vestul ţării.

În vârstă de 66 de ani, Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani şi a cărui realegere la 9 august este contestată de opoziţie, care susţine că scrutinul a fost fraudat, continuă să excludă orice dialog şi caută sprijinul Moscovei.

Departe de a da înapoi, autorităţile şi-au înmulţit săptămâna trecută arestările ca răspuns la mobilizarea studenţilor.

blank