Social, Stiri

Protest al angajaţilor din Portul Constanţa

Aceştia se opun ca CL să primească noi acţiuni în port

  portul constantau

Aproximativ 300 de angajaţi din Portul Constanţa protestează, luni dimineaţă, în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, nemulţumiţi că 13 % din acţiunile APM ar urma să treacă la Consiliul Local Constanţa, ceea ce va însemna că Ministerul Transporturilor nu va mai fi acţionar majoritar.

Oamenii s-au adunat în urul orei 7.30 în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime, ei având pancarte cu mesaje precum: „Portul Constanţa rămâne la patria mamă”, „Portul Constanţa, obiectiv strategic naţional, nu sambadrom local”, „Portul Constanţa este închis cu vaporul pentru baronii locali”, „Jos labele de pe port”.

Protestatarii fluieră şi suflă în vuvuzele. De asemenea, angajaţii din port au adus câteva utilaje în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime.

Preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, Mircea Burlac, a declarat, luni dimineaţă, că angajaţii din port se opun ca statul să piardă pachetul majoritar de acţiuni la Portul Constanţa şi municipalitatea să primească alte 13 procente din acţiuni.

El a mai spus că în cursul acestei zile ar putea avea loc o întâlnire cu primarul Radu Mazăre, dar că nu ştie ce ar putea negocia cu acesta, atât timp cât revendicarea ca portul să rămână la stat nu este negociabilă.

Liderul sindical a anunţat că protestele angajaţilor din Portul Constanţa vor continua marţi şi miercuri, urmând să fie reluate apoi după alegerile europarlamentare. Protestele vor avea loc în faţa sediului Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, între orele 7.00 şi 9.00.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanţi ai Sindicatului Lucrătorilor din Administraţia Portului Constanţa şi cu conducerea Administraţiei Portului, angajaţii portului spunând că se tem că îşi vor pierde locurile de muncă dacă statul nu va mai fi majoritar în Portul Constanţa, edilul susţinând că acest lucru nu se va întâmpla.

La finalul întrevederii, vicepreşedintele sindicatului, Ştefan Grigorie, spunea că angajaţii din Portul Constanţa se opun acordării unui pachet suplimentar de acţiuni către municipalitate, în primul rând temându-se că ar putea să îşi piardă locurile de muncă.

Ştefan Grigorie a precizat că Sindicatul Lucrătorilor din Administraţia Portului Constanţa are aproximativ 460 de membri, adică jumătate din numărul total al angajaţilor APM, în cadrul acestei instituţii existând încă un sindicat.

La rândul său, primarul Radu Mazăre a declarat, după întâlnirea cu reprezentanţii sindicaliştilor, că înţelege teama oamenilor că şi-ar putea pierde locurile de muncă, dar că interesul său este acelaşi cu al angajaţilor, respectiv ca portul să meargă bine şi să se dezvolte în continuare.

El a mai spus că municipalitatea are un interes mai mare ca portul să funcţioneze bine decât un ministru al Transporturilor şi că investiţiile importante care se fac aici nu vor fi afectate de structura acţionariatului.

Mazăre mai susţinea că doreşte să aibă discuţii şi cu celelalte sindicate din port şi cu operatorii portuari pentru a afla de ce se opun acestui transfer.

Guvernul şi autorităţile locale propun ca structura acţionariatului APM să fie următoarea: 33 la sută Consiliul Local Constanţa, 33 la sută Ministerul Transporturilor, 20 la sută Fondul Proprietatea şi 14 la sută din acţiuni să fie listate pe Bursă.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal.

blank