Actualitate

Proiectul mega – moscheii din București merge înainte

Potrivit unui comunicat remis de comunitatea musulmană din România, proiectul edificării Moscheii Centrale din București, este în faza preliminară a obținerii certificatului de urbanism, de la primărie.

Astfel, Muftiatul a transmis: ”în baza celor convenite prin protocolul semnat între SSC și Muftiatul Cultului Musulman din România, pe terenul sus menționat, va fi edificată o moschee cu capacitatea de aproximativ 1000 de persoane, având ca anexe un loc de abluțiune (spălare ritualică a credincioșilor musulmani înaintea slujbei), casă parohială, bibliotecă și un centru de asistență socială. Proiectul acestor clădiri va fi avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte iar documentația de urbanism și de arhitectură, realizată de firme românești autorizate în aceste domenii, va fi supusă avizării și aprobării autorităților publice”.

Din comunicat reiese că ”personalul clerical ce va sluji la viitoarea Moschee Centrală din București va fi numit, potrivit legislației în vigoare, de către Muftiatul Cultului Musulman din România și își va desfășura activitatea religioasă cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte”.

”Viitorul lăcaș de cult se va încadra în linia arhitectonică și structurală a Moscheii Regele Carol I, din Constanța, construită de Guvernul România la inițiativa regelui, și dăruită Comunității Musulmane, în semn de respect pentru fidelitatea și devotamentul manifestat de supușii musulmani față de țară și monarh. Astfel, reproducând la scară armonia proporțiilor și volumetria specifică, se preconizează ca viitoarea moschee din București să păstreze liniile de sinteză ale stilului arhitectonic egipteano-bizantin, cu inserții de elemente românești, ale Moscheii Regele Carol I, din Constanța, rod al colaborării dintre arhitectul Victor Ștefănescu și inginerul proiectant Gogu Constantinescu, construcție ce a fost destinată să adăpostească 800 de enoriași, în anul 1910. În aceste condiții, noua Moschee Centrală din București, proiectată pentru a deservi 1000 de enoriași, ar putea să aibă o cupolă înaltă de maximum 30 de metri și un minaret de 50 de metri, iar amprenta la sol se va încadra într-un patrulater cu laturile de 30 de metri”, a declarat Muftiul Muurat Iusuf.

blank