Slujba este una dintre cele mai lungi a săptămânii. Iată versurile!

prohod

În Vinerea Mare prăznuim răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului Iisus Hristos. Este zi aliturgica, zi în care nu se oficiază Sfânta Liturghie.

De la ora 18 a început oficierea slujbei Prohodului Domnului, în timpul căreia biserica se înconjoară cu Sfântul Epitaf. Epitaful pe care îl poartă preoții ajutați de credincioși simbolizează trupul Mântuitorului. După această procesiune, preoții vor așeza Epitaful pe Sfânta Masă din Altar, unde va rămâne până în miercurea din ajunul Înălțării Domnului. Credincioșii trec pe sub această masă în genunchi, pentru iertarea de păcate.

De asemenea, Prohodul Domnului este cântat de toți cei prezenți la slujbă. Acesta are trei stări, iar slujba este una dintre cele mai lungi dintre cele din această săptămână.

Iata versurile Prohodului Domnului!

Starea întâi

1. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,

Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2. Dar cum mori, Viaţă,

Şi cum şezi în mormânt ?

Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti

Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,

Iisuse Doamne,

Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,

Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4. Cel ce-ai pus pământul

Cu măsuri, Hristoase,

Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,

Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,

Împărat a toate,

De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

6. Stăpânul a toate

Mort se vede acum

Şi deşertătorul gropilor celor morţi

Se încuie-n groapă nouă ca unom.

7. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte o ai pierdut

Şi viaţă lumii Tu ai izvorât.

8. Cu cei răi, Hristoase,

Ca un răufăcător

Socotit ai fost, dar ne-ai îndreptat pe toţi

Şi ne-ai scos din amăgirea celui rău.

9. Mai frumos cu chipul

Decât oamenii toţi,

Ca un om se vede mort şi fără de chip,

Cel ce toată firea a-nfrumuseţat.

10. Iadul cum va răbda

Intrarea Ta, Doamne,

Şi cum nu se va zdrobi întunecându-se,

De-a luminii Tale fulgere orbind ?

11. Dulcea mea lumină

Şi mântuitoare,

Cum în groapă-ntunecoasă Tu Te-ai ascuns ?

O, răbdare de nespus şi negrăit !

12. Nici lumea de duhuri

Nu pricepe, Doamne,

Nici mulţimea făr’ de trup poate povesti

Taina îngropării Tale, neştiind.

13. O, minuni străine !

O, ce lucruri nouă !

Cel ce-mi dă suflare mie Se poartă mort,

Îngropat de mâinile lui Iosif.

14. În mormânt ai apus,

Dar de-al Tatălui sân

Nicicum nu Te-ai despărţit, Hristoase al meu.

Acest lucru e străin şi nefiresc !

15. Întreaga făptură

Recunoaşte-n Tine:

Împărat adevărat, pe pământ şi-n cer,

Deşi în mormânt Te-ncui, Hristoase-al meu !

16. Tu-n mormânt fiind pus

Ziditor Hristoase,

Temelia iadului s-a cutremurat

Şi-ale morţilor morminte s-au deschis.

17. Cela ce în palmă

Tot pământul ţine.

Sub pământ acum cu trupul Se află mort,

Slobozind pe morţii cei legaţi în iad.

18. Din stricare, Doamne,

Viaţa mea o ridici;

Căci murind acum, la cei morţi Te-ai pogorît

Şi-ale iadului zăvoare le-ai zdrobit.

19. Ca lumina-n sfeşnic,

Se ascunde acum

Sub pământ, ca sub obroc, Trupul Domnului

Şi din iad goneşte întunericul.

20. Mulţimea de oştiri,

Cea duhovnicească,

Împreună cu Iosif şi Nicodim

Merg să-ngroape pe Cel ce e ne-ncăput.

21. Murind Tu de voie,

În mormânt ai fost pus;

Şi pe mine ce-am fost mort, Iisuse-al meu,

De amara mea greşeală m-ai scăpat.

22. S-a schimbat făptura

Prin a Tale patimi,

Căcicu Tine-au pătimit toate câte sunt,

Ţiitor a toate cunoscându-Te.

23. Luând în pântece

A vieţii Piatră,

Cel a toate mâncător, iadul, a vărsat

Pe toţi morţii ce din veac i-a înghiţit.

24. În mormânt nou Te-au pus,

Înnoind, Hristoase,

Firea oamenilor, prin învierea Ta,

După cum se cade unui Dumnezeu.

25. Pe pământ ai venit,

Pe Adam să-l mântui.

Şi pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorît;

Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

26. Pământul de frică

S-a mişcat, Cuvinte,

Şi luceafărul lumina sa şi-a ascuns,

Apunând a Ta lumină sub pământ.

27. Ca un om, ai murit

De-a Ta voie, Doamne;

Dar ca Dumnezeu pe morţi din groap-ai sculat

Şi din întunericul păcatelor.

28. Vărsând râu de lacrimi

Peste Tine, Doamne,

Cea Curată, ca o maică, a glăsuit:

„Oare, cum Te voi îngropa, Fiul meu ?”

29. Ca grăuntul de grâu,

Ce-ncolţeşte-n pământ,

Spic aducător de rod nouă Te-ai făcut,

Înviind pe toţi urmaşii lui Adam.

30. Sub pământ Te-ai ascuns

Ca un soare, acum,

Şi-ntr-a morţii noapte neagră Te-ai învelit;

Ci răsai, Hristoase-al meu, mai strălucit !

31. Cum ascunde luna

Faţa sa de soare,

Aşa groapa Te-a ascuns şi pe Tine-acum,

Cel ce prin trupească moarte ai apus.

32. Iisus, Viaţa,

Gustând moartea acum,

Pe toţi oamenii de moarte i-a izbăvit

Şi viaţa tuturor le-a dăruit.

33. Pe întâiul Adam,

Prin păcat omorât,

La viaţă ridicându-l cu moartea Ta,

Adam nou în trup Te-ai arătat acum.

34. Cereştile cete,

Mort întins, pentru noi,

Te-au văzut, Stăpânul meu, şi s-au spăimântat

Şi cu aripile s-au acoperit.

35. Pogorându-Te mort,

De pe lemn, Cuvinte,

Iosif cel cu bun chip Te pune-n mormânt;

Ci-nviază, Doamne, mântuind pe toţi !

36. Bucurie, Doamne,

Fiind îngerilor,

Întristare lor acum le-ai pricinuit,

Cu trup mort, ca pe un om, văzându-Te.

37. Suind Tu pe cruce,

Împreună-ai suit

Şi pe muritorii vii; iar stând sub pământ,

Ai sculat de-acolo pe cei adormiţi.

38. Ca un leu, Tu Doamne,

Adormind cu trupul,

Ca un pui de leu Te scoli, Cela ce-ai fost mort,

Lepădând şi bătrâneţea trupului.

39. Cela ce din coasta

Lui Adam cel dintâi

Pe strămoş ai plăsmuit, eşti în coastă-mpuns

Şi izvor curăţitor ne izvorăşti.

40. Se-njunghia-n taină

Mai-nainte mielul,

Iar acum Tu, pătimind fără să cârteşti,

Eşti făţiş junghiat şi firea curăţeşti.

41. Cine dar va spune

Chipul groaznic şi nou ?

Cel ce stăpâneşte toate făpturile

Pătimeşte azi şi moare pentru noi.

42. Cuprinzându-i spaima,

Au strigat îngerii:

„Cum Se vede mort Stăpânul vieţii

Şi de ce-n mormânt se-ncuie Dumnezeu ?”

43. Din coasta Ta, Doamne,

Cea însuliţată,

Izvorăşti mie viaţă, prin viaţa Ta,

Şi mă înnoieşti şi mă viezi cu ea.

44. Răstignit pe cruce,

Ai chemat pe oameni,

Iar curată coasta Ta împungându-se,

Tuturor iertare dai, lisuse-al meu.

45. Cel cu chip cuvios

Te găteşte-ngrozit

Şi Te-ngroapă, ca pe-un mort, cu smerenie,

De-ngroparea Ta înfricoşându-se.

46. Sub pământ, de voie,

Pogorând ca un mort,

Tu ridici de pe pământ, Hristoase, la cer

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

47. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi ridici de pe pământ, Hristoase la cer,

Pe cei ce de-acolo au căzut de demult.

48. Deşi Te-ai văzut mort,

Dar eşti viu Dumnezeu

Şi pe oamenii cei morţi, pe toţi, înviezi,

Omorând de tot pe-al meu omorâtor.

49. O, ce bucurie,

Ce dulceaţă multă,

A fost ceea ce-a umplut pe toţi ceidin iad,

Strălucind lumina Ta-n adâncul lui.

50. Îngroparea-Ţi laud,

Patimilor mă-nchin;

Şi puterea Îţi măresc, Milostivule,

Prin care de patimi am fost dezlegat.

51. Asupra Ta, Doamne,

Sabie-au ascuţit

Şi-a puternicului sabie s-a tocit,

Iar cea din Eden se biruieşte-acum.

52. Văzând mieluşeaua

Pe-al său Miel înjunghiat,

Doborâtă de dureri striga şi-ndemna

Ca şi turma să se tânguie cu ea.

53. În mormânt de Te-ngropi,

Şi în iad de pogori,

Dar mormintele, lisuse, le-ai deşertat

Şi întregul iad, Hristoase, l-ai golit.

54. De-a Ta voie, Doamne,

Pogorând sub pământ,

Pe toţi oamenii din moarte i-ai înviat

Şi la slava Tatălui i-ai înălţat.

55. Unul din Treime,

Cu trupul, pentru noi,

Defăimată moarte rabdă, binevoind;

Se cutremură şi soare şi pământ.

56. Urmaşii lui Iuda,

Din izvor adăpaţi

Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,

În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

57. Ca un vinovat, stă

Cel Preadrept la Pilat

Şi la moartea cea nedreaptă e osândit

Şi Judecătoru-i răstignit pe lemn.

58. Îngâmfat Israil,

Ucigaşe popor !

Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,

Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

59. Plăsmuind pe Adam

Din pământ, cu mâna,

Pentru dânsul Te-ai făcut om firesc în trup

Şi de bunăvoia Ta Te-ai răstignit.

60. Ascultând, Cuvinte,

De al Tău Părinte,

Pân’ la iadu-ngrozitor Tu Te-ai pogorît,

Înviind tot neamul muritorilor.

61. „Vai, Lumina lumii !

Vai, a mea Lumină !

O, lisuse-al meu ! O, Fiule preadorit !”

Cu amar, striga Fecioara şi jelea.

62. Pizmăreţ popor,

Ucigaş blestemat !

Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,

De mahrama şi de giulgiurile Lui.

63. Vino, necurate,

Ucigaş ucenic,

Şi pricina răutăţii arată-mi-o:

Pentru ce-ai ajuns tu pe Hristos să-L vinzi ?

64. Iubitor de oameni

Te prefaci, nebune,

Orb, nemernic, ne-mpăcat, vânzătorule,

Tu, ce Mirul ai voit să-L vinzi pe bani.

65. Cu ce preţ ai vândut

Sfântul Mir cel ceresc ?

Sau ce lucru de El vrednic în schimb ai luat ?

Nebunie-aflaşi, preablestemat satan !

66. De iubeşti pe săraci,

Şi mâhnit eşti de mir

Ce se varsă, curăţind suflet păcătos,

Cum pe-arginţi pe-a tuturor Lumină vinzi ?

67. „O, Cuvinte, Doamne,

A mea bucurie,

Îngroparea-Ţi de trei zile cum voi răbda ?

Mi se rupe inima ca unei maici”.

68. „Cine-mi va da lacrimi

Şi izvor nesecat,

Ca să plâng pe lisus, dulcele meu Fiu ?”

A strigat Fecioara, Maica Domnului.

69. O, munţi şi vâlcele

Şi mulţimi de oameni,

Tânguiţi-vă şi plângeţi cu mine toţi

Şi jeliţi cu Maica Domnului ceresc !

70. „Când am să Te mai vad,

Veşnică Lumină,

Bucuria şi dulceaţa sufletului ?”,

A strigat Fecioara, tânguindu-se.

71. Deşi ca o piatră,

Tare şi tăioasă,

Ai primit a Te tăia; dar ne-ai izvorât

Râu de viaţă vie, veşnice Izvor.

72. Ca dintr-o fântână,

Din îndoitul râu,

Ce din coasta Ta a curs, noi ne adăpăm

Şi viaţa veşnică o moştenim.

73. Voind Tu, Cuvinte,

În mormânt Te-ai văzut;

Dar eşti viu şi Te ridici din morţi, cum ai spus,

Cu-nvierea Ta, Mântuitorule.

74. Te cântăm, Cuvinte,

Doamne al tuturor,

Împreună şi cu Tatăl şi Duhul Sfânt

Şi-ngroparea Ta cea sfântă preamărim.

75. Fericimu-Te toţi,

Maica lui Dumnezeu,

Şi-ngroparea de trei zile noi o cinstim

A Fiului tău şi-al nostru Dumnezeu.

76. În mormânt, Viaţă,

Pus ai fost, Hristoase,

Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti

Plecăciunea Ta cea multă preamărind.

Starea a doua

1. Cuvine-se, dar,

Săcădem Ia Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins,

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

2. Cuvine-se, dar,

Să-Ţi dăm slava-a toate Ziditorul,

Căci din patimi Tu ne-ai scos, prin patima Ta,

Şi din stricăciune toţi ne-am izbăvit.

3. Soarele-a apus

Iar pământul s-a clătit, Cuvinte,

Apunând Tu, ne-nseratul Soare, Hristos,

Şi cu trupul în mormânt punându-Te.

4. Somn învietor

În mormânt dormind, Hristoase Doamne,

Din cel greu somn al păcatului ai sculat

Întreg neamul omenesc cel păcătos.

5. „Una-ntre femei

Te-am născut Fiu, fără de durere;

Dar acum sufăr dureri, prin patima Ta”,

Cea curată, mult jelindu-se, zicea.

6. Sus văzându-Te,

De Părinte nedespărţit, Doamne,

Iară jos cu trupul mort, sub pământ fiind,

Serafimii s-au înfricoşat acum.

7. Răstignindu-Te,

S-a rupt tâmpla templului prin mijloc

Şi şi-ascund luminătorii lumina lor,

Sub pământ Tu, Soare, ascunzându-Te.

8. Cela ce cu-n semn

A făcut la început pământul,

Azi apune sub pământ, ca un muritor;

Îngrozeşte-te de-aceasta, cerule !

9. Sub pământ apui

Cela ce-ai făcut pe om cu mâna,

Ca pe oameni să-i înalţi din căderea lor,

Cu puterea Ta atotputernică.

10. Veniţi să cântăm

Lui Hristos cel mort, Ce-i plâns cu jale,

Ca femeile, ce mir au adus atunci,

S-auzim cu ele: „Bucuraţi-vă !”

11. Cu adevărat,

Nesecat Mir eşti, Cuvinte Doamne;

Pentru-aceea şi femeile mir Ţi-aduc,

Celui viu, ca unui mort şi îngropat.

12. Cu-ngroparea Ta

Ai zdrobit de tot iadul, Hristoase,

Şi cu moartea Ta pe moarte ai omorât,

Şi din stricăciune lumea mântuieşti.

13. Râu de viaţă eşti

Cedin Tatăl curgi, Înţelepciune,

Iar în groapă apunând, viaţă dăruieşti,

Celor din adâncurile iadului.

14. „Ca să înnoiesc

Firea oamenilor cea zdrobită,

Eu cu moartea Mi-am rănit trupul Meu, voind;

Deci, jelind, nu-ţi bate pieptul, Maica Mea”.

15. Sub pământ apui,

Cel ce eşti Luceafăr al dreptăţii,

Şi pe morţi i-ai ridicat, ca dintr-un somn greu,

Alungând din iad tot întunericul.

16. Bob cu două firi:

Dătătorul de viaţă, astăzi,

În adânc pământ, cu lacrimi se seamănă;

Răsărind El iar, lumea va bucura.

17. S-a temut Adam,

Dumnezeu umblând în rai, atuncea,

Iar acum s-a bucurat c-ai venit la iad;

Căci căzând atunci, acum s-a ridicat.

18. Maica Ta acum

Varsă râuri de lacrimi, Hristoase,

Şi-a strigat, când Te-a văzut cu trupu-n mormânt:

Înviază, Fiule, precum ai spus !”

19. losif Te-a ascuns,

Cu evlavie, în groapă nouă;

Şi cântări dumnezeieşti, de-ngroparea Ta,

Ţi-a cântat, cu lacrimi împletindu-le.

20. Doamne, Maica Ta,

Pironit văzându-Te pe cruce,

De amară întristare, sufletul ei

S-a pătruns de cuie şi de sabie.

21. Maica Ta, văzând

Adăparea Ta cu fiere, Doamne,

Cel ce eşti dulceaţa lumii noastre întregi,

Faţa ei cu-amare lacrămi a udat.

22. „Rău m-am întristat

Şi rărunchii mi se rup, Cuvinte,

Junghierea Ta nedreaptă văzând-o”,

Zis-a Preacurata, tânguindu-se.

23. „Cum am să-Ţi închid

Ochii dulci şi-ale Tale buze, Doamne,

Şi cum dar ca pe un mort Te voi îngropa ?”,

losif a strigat, înfiorându-se.

24. Jalnice cântări

Iosif şi cu Nicodim cântă

Lui Hristos ce S-a-ngropat, acum, în mormânt

Şi cu dânşii cântă cetele cereşti.

25. Sub pământ apui

Tu, Hristoase, Soare al dreptăţii;

Deci şi buna, Maica Ta, care Te-a născut,

De dureri se stinge, nevăzându-Te.

26. Iadul s-a-ngrozit

Dătătorule de viaţă, Doamne,

Când prădată şi-a văzut bogăţia lui

Şi-nviaţi pe morţii cei legaţi din veac.

27. Soare luminos

După noapte străluceşte, Doamne;

Iar Tu, după moartea Ta, străluceşti mai mult,

Înviind din groapă ca un Dumnezeu.

28. Ziditorule,

Primindu-Te în sân pământul

S-a clătit de frica Ta, Preaputernice,

Şi pe morţi cutremurul i-a deşteptat.

29. O, Hristoase-al meu !

Iosif şi Nicodim cu miruri,

Într-un chip deosebit, acum Te gătesc

Strigând: „O, pământe-nfricoşează-te !”

30. Doamne, ai apus

Şi cu Tine-a soarelui lumină;

Iar făptura de cutremur cuprins-a fost,

Făcător al tuturor vestindu-Te.

31. Piatra cea din unghi

O acoperă piatra tăiată

Şi pe Domnu-L pune-n groapă un muritor.

Înfioară-te, de-acum, pământule !

32. „Vezi-ne aici:

Ucenicul cel iubit şi Maica,

Şi cu dulce glas răspunde-ne, Fiule !”,

A strigat Curata, cu amar plângând.

33. Tu, ca Cel ce eşti

De viaţă dătător, Cuvinte,

Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;

Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

34. Nici chip ai avut,

Nici frum’seţe, când pătimeai, Doamne;

Dar mai mult ai strălucit, când ai înviat,

Şi cu sfinte raze ne-ai împodobit.

35. Ai apus în trup,

Sub pământ, nestinsule Luceafăr;

Şi aceasta neputând vedea soarele,

În amiază-zi el s-a întunecat.

36. Luna, soarele

Se întunecă-mpreună, Doamne,

Şi robi binevoitori Ţi s-au arătat

Şi în mantii negre s-au înveşmântat.

37. „Chiar de-ai şi murit,

Dar sutaşul Dumnezeu Te ştie;

Iar eu cum Te-oi pipăi, Dumnezeul meu,

Mă cutremur”, a strigat cel cu bun chip.

38. A dormit Adam

Şi din coasta lui-‘şi scoase moarte;

Tu dormind acum, Cuvinte-al lui Dumnezeu,

Lumii viaţă izvorăşti din coasta Ta.

39. Ai dormit puţin

Şi-ai dat viaţă celor morţi, Hristoase,

Şi-nviind ai înviat pe cei adormiţi,

Ce-adormiseră din veacuri, Bunule.

40. De ai şi murit,

Dar ai dat vinul de mântuire,

Viţă, care izvorăşti viaţă tuturor;

Patima şi crucea Ţa Ţi le slăvesc.

41. Cum au suferit

Cereştile cete îndrăzneala

Celor ce Te-au răstignit, Dumnezeule,

Când Te văd gol, sângerat şi osândit ?

42. O, neam jidovesc

Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !

Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;

Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

43. În batjocură

Tu îmbraci pe Împodobitorul,

Care cerul a-ntărit şi-a împodobit

Tot pământul, într-un chip preaminunat.

44. Ca un pelican,

Te-ai rănit în coasta Ta, Cuvinte;

Şi-ai dat viaţă l-ai Tăi fii, care au murit,

Răspândind asupra lor izvoare vii.

45. Oarecând Navi,

Opri soarele, zdrobind duşmanii;

Iar Tu, Soare, ascunzându-Ţi lumina Ta,

Ai zdrobit pe-al iadului stăpânitor.

46. Nu Te-ai despărţit

De-al Părintelui sân, Milostive,

Chiar binevoind a lua chip de muritor;

Şi în iad Hristoase-al meu, Te-ai pogorât.

47. Tins fiind pe lemn,

Cel ce spânzuri pământul pe ape,

În pământ, fără suflare, acum cobori;

Care lucru nerăbdându-l, tremură.

48. „Vai, o, Fiul meu !”,

Preacurata jeleşte şi zice

Că „pe care-L aşteptam ca pe-un Împărat,

Osândit acum pe cruce îl privesc !”

49. „Astfel mi-a vestit

Gavriil, venind din cer la mine:

El mi-a spus că-mpărăţia Fiului meu

Este o împărăţie veşnică.”

50. „Vai, s-a împlinit

A lui Simeon proorocie

Căprin inima mea sabie a trecut;

O, Emanuile, Cel ce eşti cu noi !”

51. O, iudeilor !

Ruşinaţi-vă măcar de morţii

Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,

Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

52. S-a cutremurat

Şi lumina soarele şi-a stins-o,

Când în groapă Te-a văzut neînsufleţit;

Nevăzuta mea lumină, Bunule !

53. Cu amar plângea

Preacurata Maica Ta, Cuvinte,

Când pe Tine Te-a văzut acum în mormânt;

Ne-nceput şi negrăite Dumnezeu !

54. Maica Precista

Omorârea Ta văzând, Hristoase,

Cu adânc-amărăciune, Ţie-Ţi grăia:

„Să nu zăboveşti, Viaţă, între morţi !”

55. Iadul celcumplit

Tremura, când Te-a văzut pe Tine,

Veşnic Soare al măririi, Hristoase al meu,

Şi în grab’ a dat din el pe cei legaţi.

56. Ce privelişte

Mare şi grozav-acum se vede;

Căci al vieţii Dătător moarte-a suferit,

Voind El să dea viaţă tuturor !

57. Coasta Ţi-au împuns,

Mâinile Ţi-au pironit, Stăpâne;

Şi cu rana Ta din coastă ai vindecat

Ne-nfrânarea mâinilor strămoşilor.

58. Oarecând jelea

Toată casa pe fiul Rahilei;

Iar acum pe al Fecioarei Fiu îl jelesc

Maica Lui şi ceata Ucenicilor.

59. Palme şi loviri

I s-au dat lui Hristos peste faţă,

Celui ce cu mâna Sa pe om plăsmui,

Şi-a zdrobit cu totul ale fiarei fălci.

60. Toţi cei credincioşi,

Cu-ngroparea Ta scăpaţi de moarte,

Îţi cinstim, Hristoase-al nostru, cu laude,

Răstignirea şi-ngroparea Ta acum.

61. Cel făr’ de-nceput,

Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,

Întăreşte stăpânirea ‘mpăraţilor

Împotriva duşmanilor, caun bun.

62. Ceea ce-ai născut,

Preacurată Fecioară, Viaţa,

Potoleşte dezbinarea-n Biserică

Şi dă pace, cao bună, tuturor.

63. Cuvine-se, dar,

Să cădem la Tine, Ziditorul,

Cela ce pe cruce mâinile Ţi-ai întins

Şi-ai zdrobit de tot puterea celui rău.

Starea a treia

1. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase-al meu.

2. Arimateanul

Jalnic Te pogoară

Şi în mormânt Te-ngroapă.

3. De mir purtătoare,

Mir Ţie, Hristoase,

Ţi-aduc cu sârguinţă.

4. Vino-întreagă fire,

Psalmi de îngropare

Lui Hristos să-I aducem,

5. Pe Cel viu cu miruri,

Ca pe-un mort să-L ungem,

Cu mironosiţele.

6. Fericite losif !

Trupul ce dă viaţă,

Al lui Hristos, îngroapă.

7. Cei hrăniţi cu mană

Lovesc cu piciorul

În Binefăcătorul.

8. Cei hrăniţi cu mană,

Oţet şi cu fiere

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

9. O, ce nebunie !

Pe Hristos omoară

Cei ce-au ucis pe profeţi.

10. Ca rob făr’ de minte,

A trădat Iuda

Pe-Adâncu-nţelepciunii.

11. Rob ajunge-acuma

Vicleanul de Iuda,

Cel ce-a vândut pe Domnul.

12. Zis-a înţeleptul:

„Groap’-adâncă este

Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,

Căile lor strâmbe

Curse şi ciulini sunt.

14. losif şi Nicodim

Pe Domnul îngroapă,

Cu toată cuviinţa.

15. Slavă Ţie, Doamne,

Cel ce dai viaţă

Şi-n iad, puternic, cobori.

16. Maica Preacurata

Se jelea, Cuvinte,

Pe tine mort văzându-Te.

17. „Primăvara dulce,

Fiul meu preadulce.

Frum’seţea unde Ţi-a apus ?”

18. Plângere pornit-a

Maica Preacurata,

Când ai murit, Cuvinte.

19. Vin cu mir, să-L ungă,

De mir purtătoare,

Pe Hristos, Mirul ceresc.

20. Cu moartea pe moarte

O omori Tu, Doamne,

Cu sfânta Ta putere.

21. Piere-amăgitorul,

Scapă amăgitul

Cu-nţelepciunea-Ţi, Doamne.

22. Cade vânzătorul

În fundul gheenei,

În groapa stricăciunii.

23. Curse de ciulini sunt

Căile lui Iuda,

Celui nebun şi viclean.

24. Pier răstignitorii,

Împărate-a toate,

Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,

În groapa pierzării,

Bărbaţii sângiurilor.

26. „Fiule din Tatăl,

Împărat a toate,

Cum ai primit patima ?”

27. Maica, mieluşeaua,

Mielul ei pe cruce

Văzându-L, s-a tânguit.

28. Trupul ce dă viaţă

losif împreună

Cu Nicodim îngroapă.

29. Mult înlăcrimată

A strigat Fecioara,

Rărunchii pătrunzându-şi:

30. „O, a mea lumină,

Fiul meu preadulce,

Cum Te-ai ascuns în groapă ?”

31. „Nu mai plânge Maică;

Pe Adam şi Eva

Ca să-i slobod, Eu sufăr”.

32. „Fiul meu, slăvescu-Ţi

Înalta-ndurare

Prin care rabzi acestea”.

33. Cu oţet şi fiere

Te-au adăpat, Doamne,

Gustarea veche s-o strici.

34. Te-ai suit pe cruce,

Cel ce altădată

Umbrişi poporul sub nor.

35. De mir purtătoare,

Venind la a Ta groapă,

Ţi-aduceau, Doamne, miruri.

36. Scoală-Te, ‘ndurate,

Şi pe noi ne scoate

Din a gheenei groapă !

37. „Doamne, înviază”,

Zicea, vărsând lacrimi,

Maica Ta ce Te-a născut.

38. Înviază-n grabă,

Alungând durerea

Curatei Tale Maice !

39. Prinse-au fost de frică

Cereştile cete,

Când Te-au văzut mort, Doamne.

40. Iartă de greşale

Pe cei ce, cu frică,

Cinstesc ale Tale patimi.

41. O, înfricoşată,

Străină vedere;

Pâmântul cum Te-ascunde !

42. Altădat’ un losif

Ţi-a slujit în fugă

Şi-acum Te-ngroapă altul.

43. Plânge, Te jeleşte,

Preacurata-Ţi Maică,

Fiind Tu mort, Cuvinte.

44. Spaimă ia pe îngeri

De grozava-Ţi moarte,

O, Făcător a toate !

45. Până-n zori, cu miruri

Ţi-au stropit mormântul

Cele înţelepţite.

46. Pace în Biserici,

Lumii mântuire,

Prin învierea-Ţi dă-ne !

47. O, Treime Sfântă,

Tată, Fiu şi Duh Sfânt,

Lumea o mântuieşte.

48. Robilor tăi, Maică,

Dă-le ca să vadă

‘Nvierea Fiului tău !

49. Neamurile toate

Laudă-ngropării

Ţi-aduc, Hristoase al meu.

 

Citeste si...  Decizie: Legea privind repatrierea aurului României este constituţională