Social, Stiri

Programul scurt din sistemul de stat a ucis o tanara mama din Focsani. Medicii nu i-au facut tomografie fiindca era duminica

Adina Vizitiu avea 25 de ani, era politista si tocmai nascuse o fetita. S-a stins inainte ca medicii sa-i poata pune un diagnostic, pentru ca doctorii aveau nevoie de o tomografie ca sa se pronunte. Sotul tinerei isi aminteste cum a mers cu Adina la spital, intr-o zi de vineri. „Avea niste dureri la nivelul capului si am mers la spital. Ni s-a spus ca e o afectiune dupa nastere, e normal sa te doara capul sa ai stari din astea de greata.”

61601780

Tinara lauza a plecat acasa, dar a doua zi, sambata, s-a intors la spital, fortata de durerea mare de cap. „La un moment dat la neurologie ne-a zis doamna de acolo ca trebuie facut un tomograf dar nu putem, fiindca nu exista asa ceva in Vrancea. De fapt exista, cel privat din curtea spitalului, care functioneaza in baza unui parteneriat, dar acesta nu merge in weekend. „Se dadeau cap in cap, bai ce facem cum facem, noi ne agitam, bai ajutati-ne, se simte rau, nu se opreste”, povesteste sotul ei. In cele din urma, l-au amanat pe luni dimineata.

Doar ca Adina n-a mai rezistat pana luni – starea ei nu a tinut cont de programul de la tomograf. „Duminica s-a trezit, imi amintesc ca alapta copilul, si erau si parintii ei, I s-a facut rau, tine copilul, mi-e rau. Si s-a intins si aia a fost…S-a stabilit ca are un anevrism, ceva”

Reprezentantii spitalului sustin ca de cand s-a stins Adina Vizitiu, situatia s-a schimbat. Pentru situatii deosebite angajatii tomografului ar fi chemati si in weekend sau noaptea de acasa. Dar medicii din spital stiu conditiile in care se fac chemarile de acasa. Trebuie sunat managerul, trebuie date o multime de telefoane. Iar daca incercati sa faceti o programare la investigatii sambata sau duminica, vi se spune clar ca programul e de luni pana vineri, intre 18 si 20.

„Asta e sistemul in care traim”, spune sotul Adinei Vizitiu. „Si in zilele noastre daca ai o problema din asta, si eu si oricare poate pati aceeasi situatie. Te poti lovi de …bai e inchis! Stai mai ca am o urgenta. Nu, e inchis!”

Nici pana astazi nimeni nu s-a gandit sa includa ca o conditie obligatore program non-stop in parteneriatul dintre clinica si spitalul din Focsani.

blank