Social

Programul Rabla in varianta 2015

Fara sa fie o nicidecum pacaleala, programul Rabla 2015 a debutat pe 1 aprilie. Astfel, incepand de miercuri, prima zi a lunii aprilie, şi până pe 10 aprilie, producătorii, importatorii şi distribuitorii de autoturisme pot depune dosarele la Administraţia Fondului pentru Mediu. AFM  le va analiza şi va publica lista producătorilor respinşi, care insa  pot depune contestaţii în termen de cinci zile.
Ulterior, va fi publicată  si lista producătorilor validaţi să participe la programul din acest an, alături de lista colectorilor autorizaţi de la Agenţia

Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM).

Programul destinat persoanelor fizice va fi demarat imediat după finalizarea acestor proceduri.

SAMSUNGÎn cadrul programului Rabla 2015, cu o valoare totală de 200 milioane lei, a fost alocat un număr de 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice si instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.

blank