Actualitate

PROGNOZA METEO: Se întorc temperaturile caniculare. Furtuni, mai ales după amiaza

PROGNOZA METEO: Vremea începe să se reîncălzească treptat, dar după amiezile sunt dedicate furtunilor mai ales în zonele de deal şi munte.  canicula1_40193500

PROGNOZA METEO DUMINICĂ: Valorile termice diurne vor marca o creştere faţă de ziua anterioară, astfel încât vremea va deveni călduroasă în majoritatea zonelor ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare începând din orele serii în regiunile vestice şi nord-vestice, unde pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va avea unele intensificări în Delta Dunãrii şi în sudul Banatului, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 de grade la ţărm de mare in Delta şi 34 de grade în Banat. 

VREMEA ÎN BUCURESTI: Vremea va fi frumoasă, se va încălzi uşor în capilă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximã va fi de 31…32 de grade. 

PROGNOZA METEO LUNI: Vremea se va menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile vestice, nord-vestice şi în zona de munte, unde izolat, mai ales ziua, vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi în prima parte a intervalului, în sud-vestul teritoriului, precum şi în Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 in sudul Litoralului şi 34 de grade la campie, mai ales in Câmpia Română. 

VREMEA IN BUCURESTI: Vremea va fi frumoasă, dar călduroasă, cu o maximã termică de 33…34 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. 

PROGNOZA MEZEO MARTI: IN TARA, vremea va fi călduroasă, local caniculară în orele amiezii în sud şi în sud-est şi doar izolat în restul teritoriului. Cerul va fi variabil în vestul, nord-vestul ţării şi la munte şi mai mult senin în celelalte zone. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări ziua în Deltă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 in sudul Litoralului şi 36 de grade in Lunca Dunarii. 

VREMEA IN BUCURESTI: Vremea va fi caniculară în orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade. 

TENDINTA: Vremea va fi canicularã în orele amiezii în vest şi în sud şi pe arii restrânse în centru, in timp ce in est si sud-est, temperatura aerului va marca o usoara scadere. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări in prima zi în regiunile vestice şi în zonele montane, apoi în cele estice si de sud , unde, doar izolat se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27….29 in sudul litoralului si delta (zona Sulina) şi 36 de grade la campie, in special in Campia Romana.

blank