Social, Stiri

Prognoză meteo pentru luni şi marţi

Luni, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi, pe arii restrânse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ziua în sud-vestul ţării şi la munte, iar din orele serii şi în regiunile estice.

prognoza_14_2926c9b2e0

În restul teritoriului ploile se vor semnala cu totul izolat, mai ales după-amiaza. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade, mai coborâte în depresiuni spre 9 grade.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.

MARŢI

Vremea va deveni în general instabilă. În regiunile estice, sudice şi sud-vestice, precum şi la munte, cerul va prezenta înnorări temporare şi local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala pe spaţii mici. Izolat, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru a doua decadă a lunii iulie, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 11 şi 23 de grade.

blank