Actualitate, Stiri, Ultima Ora

PROGNOZA METEO pe trei zile: Temperaturi NEGATIVE în toată ţara, pe 31 decembrie şi 1 ianuarie

VREMEA DE REVELION. Ultima zi din 2014 şi începutul anului 2015 se prezintă geroase sub aspect climatic. La nivelul întregii ţări, maximele zilei de 31 decembrie abia dacă ating – 4 grade Celsius, în timp ce pe 1 ianuarie 2015 vor fi cel mult – 2 grade, izolat, în Moldova.

temp_96474000

VREMEA DE REVELION.  În ultima zi a anului vremea va rămâne geroasă, iar temperaturile zilei pornesc de la -14 grade în Transilvania şi abia ating – 4 grade, izolat, în nord-vestul extrem al ţării, unde soarele este foarte generos. De altfel, doar în sudul şi estul ţării încă sunt înnorări, dar nici aici nu se aşteaptă precipitaţii. În schimb, în Dobrogea, sudul Moldovei şi în jumătatea estică a Munteniei vântul suflă mai viguros, rafalele ating şi 50 km/h, spulberând zăpada deja depusă în zilele precedente şi amplificând simţitor senzaţia de rece.

Şi în Bucureşti miercuri va fi o zi foarte rece, la amiază abia dacă se ating -8…-7 grade, după cele -15 grade ale dimineţii. Înnorările vor fi doar temporare, soare este prezent şi el peste zi, iar vântul nu se agită prea tare.

Joi, în prima zi a lui 2015, vremea rămâne tot geroasă, în special în prima parte a zilei, mai ales în centrul şi sudul ţării. Soarele este şi el prezent peste zi, însă în regiunile nordice, estice şi centrale se ascunde destul de des după nori şi, cel mai probabil spre seară şi în noaptea următoare, pe alocuri ninge slab. Însă vântul doar pe crestele înalte de munte încă da semne de agitaţie, în timp ce în zonele joase de relief, cu precădere cele din sudul ţării, ceaţa îşi face apariţia şi se însoţeşte cu depuneri de chiciură. În aceste condiţii, la amiază  nu vor fi mai mult de – 12 grade în depresiuni, în timp ce în Moldova vremea se mai încălzeşte şi izolat se ating -2 grade.

În Bucureşti vremea rămâne geroasă, în special dimineaţa şi noaptea, deşi soarele se arată adesea printre nori. Dimineaţa, mai ales, vor fi şi condiţii de ceaţă asociată cu chiciură, iar la amiază temerpatura aerului abia atinge -8…-7 grade.

Vineri, deşi temperaturile cresc puţin faţă de ziua precedentă, vremea tot rece rămâne, mai ales în Oltenia, Muntenia şi Transilvania unde gerul persistă în primele ore din zi. Ceaţa asociată cu chiciură este şi ea prezentă la nivel local în zonele joase de relief, dimineaţa izolat mai fulguieste prin sud-estul ţării, iar în noaptea următoare în nord-vest apar precipitaţii mixte şi polei. Vântul se arată mai sprinten doar pe crestele înalte de munte, în rest rămâne domol. La amiază termometrele vor indica doar -8 grade în câteva  localităţi din sudul şi centrul ţării, în timp ce în Moldova predomină valorile pozitive, spre 4…5 grade la amiază.

În Capitală, pe 2 ianuarie, vremea rămâne tot rece, deşi temperatura mai creşte puţin, spre aproximativ -4 grade la amiază. Dimineaţa va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură, iar peste zi soarele este destul de scump la vedere. Norii predomină, însă nu lasă precipitatii şi nici vântul nu se înteţeşte.

blank