Featured, Social

Prognoza meteo. Cum va fi vremea de Crăciun în Bucureşti

Este puţin probabil să ningă în Capitală, în perioada Crăciunului, dat fiind că centrul de greutate al iernii s-a mutat, în ultimii ani, în luna ianuarie, astfel că luna decembrie devine din ce în ce mai călduroasă, potrivit meteorologilor.

„Nu doar la nivelul Capitalei, ci pe întreg teritoriul ţării, se poate observa o translatare a centrului de greutate al iernii undeva pe parcursul lunii ianuarie. Dacă vă aduceţi aminte, în 2012, când a fost acea iarnă grea, care a început în jurul datei de 20 ianuarie, luna de dinainte, adică decembrie, a fost foare călduroasă. Cam asta este tendinţa şi este puţin probabil să fie zăpadă de Crăciun”, a declarat, pentru MEDIAFAX, şefa Centrului Naţional de Prognoză Meteo de la Administraţia Naţională de Meteorologie, Gabriela Băncilă.

În ceea ce priveşte media temperaturiii în luna decembrie în Capitală, aceasta va fi de 0,1 grade Celsius, iar precipitaţiile vor depăşi 35 de litri pe metru pătrat, potrivit sursei citate.

„În baza estimărilor sezoniere apreciem că pe parcursul iernii, pe zona Capitalei, în decembrie, se aşteaptă o temperatură mai ridicată decât media multianuală, de 0,1 grade Celsius. Pentru luna ianuarie, temperatura va fi de minus 1,1 grade Celsius, iar canitităţile vor fi de 35 de litri pe metru pătrat. În ianuarie va fi mai cald decât ceea ce climatologic este normal”, mai explică meteorologul.

De asemenea, potrivit Gabrielei Băncilă, în luna februarie, temperatura medie va fi mai mare decât cea din decembrie, adică de 0,6 grade Celsius, dar nu fenomenul de viscol va fi prezent.

„Climatologic şi statistic vorbind, în partea de sud a ţării, implicit Bucureştiul, se poate semnala un viscol în decembrie, două în ianuarie, şi unul două în februarie”, a mai declarat Gabriela Băncilă pentru MEDIAFAX.

blank