Actualitate, Featured

Profesor anchetat pentru pedofilie după ce ar fi mângâiat și sărutat elevi

Conducerea Şcolii Gimnaziale Pucioasa, judeţul Dâmboviţa a deschis o anchetă internă după ce unul dintre profesori a fost acuzat că ar fi mângâiat şi sărutat elevi. În paralel şi poliţiştii fac verificări, pentru purtare abuzivă şi hărţuire sexuală, transmite corespondentul Mediafax.

Inspectorul şef al IŞJ Dâmboviţa, Elena Stroe a declarat, joi, corespondentului Mediafax, că un profesor de la Şcoala Gimnazială Pucioasa este acuzat că ar fi avut un comportament indecent, pentru că ar fi mângâiat elevi pe cap şi pe obraz şi i-ar fi sărutat pe obraz.

În plus, se verifică şi dacă profesorul le-a făcut şcolarilor declaraţii de dragoste.

„Nu s-a depus nicio plângere. Au fost nişte zvonuri iar unitatea şcolară a demarat o anchetă internă. Noi monitorizăm modul de verificare. Până acum nu s-a confirmat nimic. Au fost urmărite şi imagini de pe camerele supraveghere. Dacă va fi găsit vinovat se vor lua măsuri. Se vor face toate cercetările, cu toţi elevii de la toate clasele unde predă profesorul”, a declarat Elena Stroe.

Aceasta a spus că au fost trimise chestionare elevilor, dar şi părinţilor şi se va discuta cu aceştia.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Dâmboviţa au declarat, corespondentului Mediafax, că poliţiştii au deschis un dosar penal pentru hărţuire sexuală şi purtare abuzivă

Profesorul respectiv predă Cultura civică, dar la bază este profesor de Religie.

blank