Mărturii incredibile din procesul lui Nicu Ceaușescu, prințisorul familiei Ceaușescu. La peste 20 de ani de la condamnarea și mai apoi moartea lui Nicu Ceaușescu, unul dintre procurorii din dosar, Valer Marian, face dezvăluiri uimitoare: în dosarul lui Nicu Ceaușescu nu au existat probe împotriva lui, iar acesta a fost doar o victimă, care a trebuit să plătească vina de a fi fost fiul Ceaușeștilor. 

valer_marian_19310800

În interviul exclusiv acordat, Valer Marian vorbeşte şi despre despre adevărata relație a lui Nicu Ceaușescu cu oamenii din Sibiu pe care a fost acuzat că a dat ordin să fie omorâți, dar și despre adevăratul deținător al puterii, poreclit Dulăul, în fața căruia, paradoxal, tremura pînă și temutul cuplu ceaușist.

Principalele declaraţii ale lui Valer Marian, care spune că Nicu Ceauşescu „a fost o victima a contextului istoric”, iar „multe din ACUZE NU ERAU FONDATE”:

„La 1 aprilie 1990, am primit un ordin din partea procurorului general pentru a fi detasat la Sibiu in cadrul comisiei guvernamentale de ancheta a evenimentelor din decembrie 1989. Am plecat cu aceasta idee, deci cu intentii clare si cu o dorinta ferma de a stabili adevarul si de a fi tras la raspundere fiul dictatorului care, de doi ani, exercita functia de prim-secretar al judetului Sibiu. Deci era comandantul suprem si tartorul comunist local”.

nicu_ceausescu_40604100

În dosarul mare, la finele lui aprilie, a fost trimis in judecata pentru genocid si pentru nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Genocid referitor la uciderea a 102 persoane la Sibiu in cursul evenimentelor din decembrie din 1989. Referitor la genocid au existat multe discutii intre noi, rechizitoriul a fost facut de un procuror militar, pentru ca NU EXISTA NICIO PROBA DIRECTA din care sa rezulte ca el ar fi dat un ordin expres cuiva sau unor şefi din organele de represiune, securitate, politie, armata, pentru a folosi armamentul impotriva demonstrantilor.”

„Vreau sa spun ca pana in 22 decembrie, la fuga cuplului dictatorial, la Sibiu au fost 6 victime, pe urma au fost 96. Dar era aproape IMPOSIBIL conform cerctarilor balistice sa fie ucisi de armata, care a tras doarfoc de avertisment.

S-au gasit in clopotnita Bisericii Luterane din piată zeci de tuburi de cartuse, dar din pacate procurorii militari NU au realizat conservarea lor , deci nu au facut proces verbal de cercetare la fata locului si nici macar nu le au pastrat in vederea unei analize balistice. Deci probe pierdute, dar militari din comisie, caci am avut si ofiteri de politie si armata spuneau, ca ar fi fost cartuse care nu erau specifice munitiei din dotarea armatei romane.”

nicu_ceausescu_27804900

„Izbucnirea revolutiei, cu evenimentele de la Timisoara. În ziua respectivă, in ziua de duminică 17 decembrie, Nicu Ceausescu a fost invitat de sefii judeteni ai militiei, ai Securitatii si seful local al gospodariei de partid la o vanatoare in preajma Sibiului. In jurul pranzului au mers la o cabana, au servit un aperitiv ardelenesc cu slana, branza si s-a desfacut o sticla de un litru de palinca din care a baut preponderent Nicu Ceausescu si a baut aprape toata sticla si le a spus la un moment dat: tovarasi, mergeti voi la vanatoare ca eu raman sa ma odihnesc si a atipit.

Şi val-vartej au venit cu putin timp inate de ora 17 ceilalti insotiotri, l-au trezit: Haideti repede la Sibiu, pentru ca a convocat tovarasul Nicolae Ceausescu Comitetul Executiv Central al PCR pentru a da ordine legate de evenimentele de la Timisoara unde au fost acte de huliganism si a inceput sa se traga.

Şi pe drum a fost intrebat de sefii militiei, securitatii: Tovarasu Nicu, ce facem daca izbucnesc aemenea evenimente si la Sibiu? Si el a dat un raspuns de genul : pai ce sa facem, o sa i terminam, dar nu a spus ca o sa i impuscam. Prin ac cuvant- a fi terminat – e destul de greu sa ii retii o instigare la genocid.”

„El dupa arestare si-a lasat barba si plete. A venit comanda de la Ministerul Apărării Nationale sa fie tuns chilug si adus in zeghe. Si noi procurorii ne am exprimat ca nu e cazul sa fie tuns la zero si adus in zeghe. Cred ca era cazul sa dovedim ca putem face si un proces normal.

Procesul a inceput la finele lunii mai. A negat constant ca ar fi dat vreun ordin de represiune, realitatea este ca ordinul de represiune a venit de la Bucuresti , de la Nicolae Ceausescu. Cu toata stradania noastra, NU AM PUTUT SA II STABILIM ACEASTA RESPONSABILITATE DIRECTA.”

„Ce ne-a socat pe toti a fost ca s-au adunat sute, chiar 2 mii de sibieni sa demonstreze in favoarea lui. Era simpatizat pentru ca in cei doi ani, pe de o parte in contextul crizei alimenre grave care a fost si una dintre cauzele revol  şi a căderii regimului Ceuşescu, el avea obiceiul sa mai opreasca din tirurile care transportau produse alimenatre – carne, mezeuri, branza, cascaval, din Transilvania spre Bucuresti.

Pe de alta parte, avea implicare deosebita in solutionarea problemelor cetatenilor. De exemplu, dimineata, inainte de a veni la comitetul de partid, asteptau zeci de oameni si le spunea intodeauna celor de la poarta politistilor: Lasati-i sa vina cu mine! Le inregistra cererile si cauta sa le solutioneze.”

„A fost o sala arhiplina, s-a permis accesul si in sala se simtea o doza de condescendenta, nu neaparat de simpatie, dar de intelegere pentru ca a marcat si sala si poate pe multi dintre noi conduita lui, a fost o conduita decenta si inteligenta in acelasi timp in proces. NU S-A TANGUIT, NU S -A MILOGIT ca si alti inalti nomenclaturisti care fusesera judecati inaintea lui.

Procurorul de sedinta a insistat ca de ce a plecat val-vartej spre Bucuresti unde era totul inflamat împotriva clanului Ceauseascu si a camarilei si a parintilor sai. El a spus ca, dupa ce a aflat ca au plecat parintii, a sunat la Comitetul Central la cabinetul Postelnicu care era in apropierea parintilor sai, Postelnicu fiind ministru de interne. La Manea Manescu, nu i s a raspuns pentru că astia fugisera primii. A prins o doar, asa spunea el: am prins o doar pe tovorasa Ana Muresan, care era ministrul comertului interiorşi am intrebat-o : Tovarasa Ana, am aflat ca parintii, ca mama si tata au fugit, ce se intampla la Bucuresti ? Cine e in spate ? Şi ana muresan i-a spus: Tovarăşu Nicu, haideti repede la Bucuresti, sunt tot ai nostri, in frunte cu tovarasul ION ILIESCU.”

„El a raspuns ca in ultimii ani n-au mai prea avut o legatura directa cu mama si cu tatal sau si ne-a mai spus, tot referitor la parinti, in contextul acestei intrebari, a spus in proces: Sa stiti ca nu tata si mama au fost cei mai rai. Şi a fost intrebat dar cine putea fi mai rau ? Si Nicu Ceausescu a spus ca cel mai rău si cel mai inspaimantator a fost Tudor POSTELNICU, ministrul de interne, care el ne a spus ca era poreclit DULAUL. Şi a spus atunci in proces Nicu Ceausescu ca atunci cand URLA Postelnicu in Comitetul Central TREMURAU SI TATAL SI MAMA LUI.

A fost un individ foarte dur Tudor Postelnicu, desi in proces, ca sa vedeti discrepanta fata de Nicu Ceausescu, a aparut intr- un mod penibil, jenant, plangand, a spus am fost un dobitoc ca am ascutat de dictator si dictatoare, de tiran si tirana”

S-a dorit sa se dea un exemplu, fiind fiul dictatorului si era si acea presiune a strazii. Daca atunci un procuror sau un judecator s-ar fi pronuntat public sau in instanta ca Nicu Ceausescu era nevinovat, cred ca ar fi fost linsat

A fost o victima a contextului istoric. Trebuia sa raspunda atunci persoane din clanul si camarila Ceausescu cineva trebuia sa plateasca si pentru anii aceia crunti de dictatura. Era constient ca a trebui sa suporte acest pret, dar eu zic ca si justitia si societatea a avut raportat la el o conduita umana”

„Şi eu m-am dus in ideea ca e un mic demon care trebuie pedepsit, anchetat si pedepsit exemplar, dar pana la urma s a dovedit ca multe din ACUZE NU ERAU FONDATE si ca personajul NU ERA atat de LIPSIT DE UMANITATE si de inteligenta”.

„A fost mult mai corect procesul decat multe din perioada respectiva”.

Citeste si...  ELENA CEAUSESCU MUNCESTE IN CASA POPORULUI!