Fost militar la trupele de Securitate, Tiberiu Nițu, actualul procuror general al României recunoaște că a tras la Revoluție, dar că nu știe să fi ucis pe cineva. De asemenea el povestește și cum a pus mâna pe certificatul de revoluționar la care nu vrea să renunțe, potrivit unui interviu acordat cotidianului Adevărul.
Unde v-a prins Revoluţia din decembrie 1989?
Tiberiu Niţu: La Televiziunea Română. Eram militar în termen şi, întrucât am făcut armata la trupele de Securitate, eram repartizat, împreună cu alţi soldaţi de la unitatea din care făceam parte, să asigur paza Televiziunii. La Revoluţie am fost pus să păzesc un hol şi l-am întrebat şi eu pe sergentul major ce se întâmplă. Zice „am primit ordin că vine un desant de terorişti arabi din elicoptere. Când îi vedem că se paraşutează, ieşim pe acoperişul Televiziunii şi îi împuşcăm din aer“. Când auzeam de terorişti, mă vedeam luptându-mă cu Rambo. Păi eu, după două luni de armată, eram capabil să mă lupt cu Rambo? Că asta însemna pentru mine terorist, la asta mă gândeam. Aveam 18 ani. Credeţi că era uşor?
Dumneavoastră aţi tras?
Tiberiu Niţu: Era concepţia aia că se trage din casele din apropiere. Şi când s-a zis foc spre casele alea…, am executat foc! Eu, civilii de pe lângă mine care aveau arme, colegii mei, toată lumea. Am tras acolo, dar nu era nimeni. Atât. Alea au fost singurele momente, în noaptea de 22 spre 23 decembrie. De ce să mint? Aş putea să mint, dar n-am niciun interes să ascund. N-am făcut nimic nelegal, n-am împuşcat pe nimeni, n-am omorât pe nimeni. Cu ce sunt vinovat?
Până când aţi rămas la sediul Televiziunii Române?
Tiberiu Niţu: Am stat la Televiziune din 2 decembrie 1989 până în 21 septembrie 1990. Am prins tot acolo, măi copii. Şi Mineriadă, şi tot. În iunie 1990, la Mineriadă, era să iau foc. M-am trezit cu un Molotov lângă mine, s-a aprins o draperie, abia am reuşit să o stingem.
Ştim că aveţi certificat de revoluţionar.
Tiberiu Niţu: Ce v-a făcut să-l solicitaţi? În 1995 veneam de la Ploieşti la Bucureşti pentru un examen. Şi în tren mă întâlnesc cu un coleg de-al meu din Armată. Şi vine „naşu“ să ne ceară biletele la control. Eu scot biletul şi el scoate nişte cupoane din alea. Zice „tu n-ai? Nu eşti revoluţionar?“. „Nu“. Zice „eu sunt, ne-am luat toţi certificate“. M-a învăţat să mă duc la Asociaţia Club 22, am fost la ăia acolo şi mi-am făcut dosar. Mi-a ieşit certificatul în 1996, în noiembrie. Am declaraţii în dosar de la comandanţii mei, am fotografii. Păi am o fotografie făcută de o franţuzoaică venită cu ajutoare în care aia mă pupă pe mine peste gardul Televiziunii. Dacă mâine se dă lege că se abrogă legea revoluţionarilor, sunt primul care îmi depun certificatul. Dar atât timp cât eu ştiu oameni care n-au călcat pe la Revoluţie şi au certificat, eu de ce să-l dau?