Procurorul general Gabriela Scutea arată, într-un mesaj transmis duminică de Ziua Justiţiei, că în opinia ei corupția din sistemul de Sănătate afectează siguranța națională.

„În calitate de procuror general, afirm cu convingere că, în contextul declarării pandemiei de COVID-19 şi al decretării stării de urgenţă în România, cu toate consecinţele de ordin juridic şi uman care au decurs din aceasta, a fost una dintre cele mai dificile perioade pe care le-a traversat societatea şi implicit Ministerul Public. Pentru că, în mod natural, această instituţie cu rol cheie în arhitectura constituţională a statului român urmează curba de evoluţie, respectiv de maturizare, a societăţii ale cărei interese generale le reprezintă, apărând ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ei”, a precizat procurorul general Gabriela Scutea.

Ea apreciază că, în contextul măsurilor dispuse prin decretul privind instituirea stării de urgenţă, Ministerul Public şi sistemul de justiţie în general au demonstrat capacitate de adaptare şi de reacţie rapide, exercitându-şi prerogativele constituţionale şi legale cu profesionalism şi responsabilitate în condiţiile creşterii semnificative a numărului de dosare având ca obiect anumite infracţiuni, corelate specificului acestei perioade dificile.

„Alături de alte instituţii ale statului, cum ar fi Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne, în spiritul cooperării şi coordonării interinstituţionale, Ministerul Public a acţionat cu promptitudine, în sensul instrumentării cu celeritate a cauzelor”, a arătat ea.

În opinia ei, corupţia se menţine pentru că este îngăduită de fiecare dată când cineva ‘închide ochii’ la o încălcare a legii.

„Corupţia nu este concentrată într-o anumită zonă geografică, dimpotrivă, e mai răspândită decât ne place să credem şi barometrele de opinie publică ne confirmă acest lucru. De asemenea, corupţia nu este un fenomen care afectează doar unele domenii, însă atunci când vorbim despre corupţia din sistemul de sănătate, apreciez că ea poate fi considerată că afectează siguranţa naţională. Intervenţia procurorilor în descoperirea şi instrumentarea acestor infracţiuni este eficientă, însă rezultatul depinde în bună măsură de creşterea gradului de conştientizare la nivelul societăţii a realităţii că faptele de mică corupţie, aparent neînsemnate şi cauţionabile într-o accepţiune comună, fac posibilă marea corupţie”, a menţionat aceasta, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei.

Citeste si...
Donald Trump, acuzat că este implicat în „numeroase scheme frauduloase”. O moderatoare tv l-a pus la zid pe preşedintele SUA. „Aveţi o relaţie infracţională cu avocatul”

Ea a făcut referire şi la infracţiunile contra mediului.

„Să nu uităm nici de infracţiunile contra mediului, indiferent că vorbim despre tăierea pădurilor sau problematica deşeurilor. Acestea sunt considerate la nivel european ca un domeniu prioritar de protecţie, fiind cu atât mai grave atunci când reprezintă expresia unei legături de cauzalitate între corupţie şi acţiunea unor grupări de criminalitate organizată. Cred că niciun cetăţean de bun simţ al României nu-şi doreşte să trăiască într-un mediu poluat sau ca teritoriul României să se transforme într-o groapă de gunoi. Pentru ca generaţiile următoare să se mai poată bucura de mediul în care trăiesc, acest fenomen trebuie combătut cu fermitate, de aceea trebuie considerat un domeniu prioritar vizat de activitatea de urmărire penală”, a subliniat procurorul general Gabriela Scutea.

Procurorul general a vorbit şi despre creşterea ”îngrijorătoare” a infracţiunilor de violenţă în familie.

„Nu aş putea încheia această trecere în revistă a principalelor fenomene cu care ne confruntăm pe terenul infracţionalităţii fără sa mă refer la creşterea îngrijorătoare a infracţiunilor de violenţă în familie îndreptate în special împotriva femeii şi a copiilor. Violenţele din cadrul relaţiilor apropiate reprezintă o problemă socială gravă şi adesea ascunsă care poate cauza traume psihologice şi fizice sistematice, cu consecinţe severe din cauză că autorul infracţiunii este o persoană în care victima ar trebui să aibă încredere. Protecţia victimelor, care în multe cazuri au rezerve să participe în cadrul procedurilor penale şi din cauza lipsei de încredere în autorităţi, se impune a fi asigurată cu maximă eficienţă”, a mai spus ea.

parchetul general, procurorul general, violenta domestica, gabriela scutea, coruptie sanatate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.