Actualitate, Featured

Procurorii României încotro? Numirile cu cântec ale lui Predoiu au fost contestate

Avocatul Toni Neacșu, fost judecător, consideră că odată cu demiterea Guvernului Orban prin moțiune de cenzură actualul ministru al justiției nu mai are legitimitatea de a finaliza procedura de numire a unor noi procurorii, începută deja.

„Procedura numirii procurorilor șefi la vârful sistemului judiciar merge mai departe. Marți, 11 februarie 2020, ora 11.00, sunt programate interviurile la CSM, în vederea acordării avizului consultativ. Prin demiterea sa ca urmare a moțiunii de cenzură aprobată actualul ministru al justiției nu mai are LEGITIMITATEA de a finaliza această procedură. Potrivit art. 113 din Constituție, admiterea moțiunii de cenzură înseamnă RETRAGEREA ÎNCREDERII Guvernului acordată de către Parlament ca reprezentat suprem al poporului român (art. 61 alin. 1). Guvernul demisionat nu mai are legitimitatea constituțională dată de votul de încredere primit în Parlament. În mod similar, ministrul justiției demisionat nu mai are legitimitatea constituțională de a propune numirea funcțiilor la vârf din Ministerul Public. Mandatul acestora este pe 3 ani și un ministru demisionat, care în cadrul Guvernului nu poate avea decât atribuții de administrare generală, nu poate lua decizii care afectează corecta funcționare a justiției și implicit a României pe următorii ani.

Dacă ar exista bun simț constituțional, ministrul justiției Cătălin Predoiu ar suspenda procedura în curs și ar aștepta ca aceasta să fie finalizată de viitorul ministru plin, numit în baza încrederii acordată de Parlament.

Dacă ar există loialitate reală față de Constituție, Președintele Iohannis ar refuza numirea în funcție a unor procurorii propusi de un ministru demisionat, lipsit de legitimitatea trecerii prin Parlament. Guvernul actual își exercită mandatul limitat în nume propriu, pe persoană fizică, iar nu în numele încrederii acordată de popor prin intermediul organului reprezentativ, Parlamentul României. Pentru a fi cât se poate de clar este vorba doar de o obligație principială de rezervă pe care ar trebui s-o aibă ministrul justiției, o reținere în a lua decizii definitive importante privind funcționarea justiției pe termen lung. Nici Constituția nici legea organică nu interzic ministrului justiției titular, interimar sau demisionat să propună numirile de procurori-șefi. Însă fidelitatea față de Constituție presupune nu numai respectarea literei ei ci și atașamentul real pentru principiile democratice ale acesteia”, a scris Toni Neacșu.

Ministrul Justiției Cătălin Predoiu a anunțat, luna trecută, că Gabriela Scutea este propunerea pentru ocuparea funcției de procuror general al României.

Pentru DNA este propus Crin Bologa, iar pentru DIICOT Giorgiana Hosu. Conform legii, propunerile merg pe masa CSM, care trebuie să dea un aviz.

 

blank