Cauzele incendiului devastator din clubul Bamboo sunt înc necunoscute dar anchetatorii lucrează de zor să găsească răspuns. Reprezentanţii clubului şi clienţii au fost chemaţi la audieri. Mărturiile lor ii pot ajuta pe oamenii legii sa facă lumina în acest caz.
Procurorii continuă astăzi ancheta în cazul incendiului de la Clubul Bamboo. Peste 20 de persoane, angajaţi şi clienţi, au dat, ieri, declaraţii la sediul Poliţiei Capitalei, în dosarul penal de distrugere.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că, în urma incendiului din club, a fost începută urmărirea penală într-un dosar penal privind infracţiunea de distrugere din culpă (având ca urmare vătămarea mai multor persoane), cercetările fiind făcute de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.

Citeste si...  Procurorii nu se lasă iar dosarul Revoluție capătă noi forme. Au fost aduse echipamente militare pentru a simula o invazie

„Sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control). La momentul actual, se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incendiul şi este verificată starea persoanelor internate în urma incidentului”, arăta Parchetul.