Procurorii DNA
Actualitate, Featured

Procurorii DNA cere aviz pentru inceperea urmăririi penale a lui Tăriceanu

Procurorii DNA a cerut, luni, aviz pentru anchetarea fostului premier Călin Popescu Tăriceanu.

Procurorii DNA au dat un comunicat, Tăriceanu este acuzat de infracțiunea de luare de mită.

Mai exact, este vorba despre ”800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul român” către o companie austriacă. În schimb, această companie ”și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei”.

Procurorii DNA cere aviz pentru inceperea urmaririi penale a lui Tăriceanu

Comunicatul DNA:

”În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, la data faptelor având funcția de prim ministru, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Persoana respectivă ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță. În schimb, acesta și-ar fi exercitat atribuțiile, astfel încât să fie adoptate o serie de hotărâri de guvern în favoarea companiei. Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Prezentul dosar a fost constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii DNA la cererea autorităților judiciare austriece.

La data de 7 noiembrie 2018, la solicitarea D.N.A, a fost sesizat Senatul României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale față de aceeași persoană (la acea dată având funcția de senator), pentru săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, iar la data de 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea de începere a urmăririi penale a persoanei respective.

Ulterior, au fost efectuate acte de urmărire penală cu privire la fapte și alte persoane, între care un om de afaceri trimis în judecată (http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=9668). Ca urmare a administrării unor probe suplimentare, au rezultat elemente de noutate care au conturat starea de fapt sus menționată cu referire la fostul demnitar.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.”

Tăriceanu: Dosar făcut pe considerente politice; la mine nu a ajuns niciun ban


Călin Popescu-Tăriceanu respinge acuzaţiile DNA conform cărora ar fi luat mită când ocupa funcţia de prim-ministru, explicând că nu s-au făcut plăţi către firma Microsoft cât timp el a condus Guvernul şi, în consecinţă, nu primit “niciun ban”.

“Am o experienţă de 30 de ani, care mă face să cred că nimic nu este întâmplător. La mine nu a ajuns niciun ban şi nu avea de ce să ajungă. Dosarul Microsoft este legat de licenţele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft. În perioada mandatului meu, cu toate că au fost luate patru hotărâri de guvern, dintre care una era vizată de procurorul general de atunci, doamna Kovesi, nu au făcut decât să inventarieze licenţele Microsoft şi nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu. Deci, nu aveau cum să ajungă bani la mine. Din ce? Legătura se face cu consultanţii pe care PNL i-a avut o perioadă de vreme, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate şi alte obligaţii nu au existat. Consultanţii au dat în judecată PNL pentru recuperarea sumei integrale a contractului. Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. Această sumă de 800.000 de dolari este în capul DNA că ar fi fost într-un fel virată sau folosită de PNL. În dosar, eu nu apar ca fiind beneficiarul vreunei sume şi nici PNL, ca să fie clar”, a afirmat Tăriceanu, luni, la Antena 3, potrivit Agerpres.

El a explicat că dosarul a fost deschis cu mult timp în urmă.

“Erau o serie de acuzaţii care nu erau deloc evidente şi clare. Eu eram acuzat de luare mită, dar în dosarul de la Procuratură se spune că, de fapt, banii nu au ajuns la mine, că banii ar fi fost luaţi de altcineva cu care eu nu am avut nicio legătură… Genul de dosar făcut de DNA pe considerente politice, un dosar care avea 17.000 de pagini, trimis la Parlament, în care, când ne-am uitat, nu am găsit nimic care să fie acuzator la adresa mea, ci numai o însăilare de presupuneri şi de aberaţii juridice care încercau să mă pună într-o lumină defavorabilă”, a adăugat Tăriceanu.

Ulterior, Tăriceanu a transmis un comunicat de presă, pe care îl redăm integral mai jos:

”Având în vedere solicitarea DNA adresată Președintelui României pentru începerea urmăririi penale împotriva mea, doresc să fac următoarele precizări:

1) în legătură cu „reîncălzirea” dosarului Microsoft, precizez că Guvernul pe care l-am condus NU a făcut NICIO PLATĂ către Microsoft sau firmele distribuitoare de licențe Microsoft. În condițiile în care nu s-a făcut NICIO PLATĂ, o acuzație de luare de mită mi se pare aberantă;

2) în perioada în care am condus Guvernul României nu am făcut decât să intrăm în legalitate cu privire la folosirea de către instituțiile publice din România a licențelor Microsoft, respectiv am procedat la inventarierea numărului de licențe care erau folosite în România de acestea și punerea lor în acord cu contractul semnat de Guvernul României în anul 2004, când nu eram prim-ministru. Cele 4 Hotărâri de Guvern care au vizat acest contract au urmărit doar crearea cadrului legal necesar. Intrarea în legalitate nu poate să fie socotită ca o favoare făcută firmei Microsoft;

3) una dintre cele 4 Hotărâri de Guvern a avut ca scop punerea în legalitate inclusiv a licențelor folosite în domeniul justiției, motiv pentru care a fost avizată chiar de către Procurorul General al României de la acea dată, adică de către dna Laura Codruța Kovesi;

Interpretez această redeschidere a dosarului ca o dorință de răzbunare a președintelui Iohannis și de înlăturare totală de pe scena politică românească a singurului opozant pe care domnia sa îl are. Mandatul al doilea al lui Klaus Iohannis începe să semene din ce în ce mai mult cu al doilea mandat al lui Traian Băsescu, mandat dominat de abuzurile pe care le știm cu toții. Este clar că președintele Iohannis merge pe același drum de politizare a justiției, de înlăturare prin intermediul procurorii DNA a opozanților, dorindu-și cu ardoare să fie singurul dictator dintr-o țară europeană în secolul XXI.

Nu mă împotrivesc procesului de justiție și nu aș avea cum, dar nici nu pot să fiu, prin tăcere, complicele revenirii justiției în câmpul „tactic” și politic. Așa că, până când un judecător din România va hotărî definitiv și irevocabil că sunt vinovat de vreo faptă penală, o să mă lupt în continuare cu toți cei care vor să repună pe picioare sistemul nășit de Băsescu.”


blank