Actualitate, Stiri

Procurorii din Olteniţa deschid un dosar penal în legătură cu incidentul de la Nana

procurorii-din-oltenita-deschid-un-dosar-penal-in-legatura-cu-incidentul-de-la-nana-18481531

Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a deschis un dosar penal în care a fost începută urmărirea penală pentru loviri şi alte violenţe, precum şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în legătură cu agresarea unei femei de 62 de ani de către un bărbat în timpul vizitei deputatului Elena Udrea.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a fost înregistrat un dosar având ca obiect împrejurările în care s-a produs incidentul petrecut în parcul din localitatea Nana, judeţul Călăraşi, în ziua de 7 mai a.c., constând în agresarea unei persoane de sex feminin în vârstă de 62 ani. Cu privire la acest incident, în aceeaşi zi, s-a sesizat din oficiu Poliţia Rurală Curcani, judeţul Călăraşi. În cursul zilei de astăzi a fost începută urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de loviri şi alte violenţe, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 193 şi 371 Cod penal. În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni, controlul de specialitate stabilind că aceasta prezintă contuzii la nivelul braţelor şi şoldului”, se arată într-un comunicat al Parchetului General.

Pe 7 mai, în timpul vizitei făcute de Elena Udrea în parcul din comuna Nana, în campania electorală a Partidului Mişcarea Populară (PMP), un bărbat a îmbrâncit o femeie de 62 de ani.

Elena Udrea a negat faptul că bărbatul respectiv ar fi membru al PMP, iar formaţiunea politică susţine că nu are nicio legătură cu incidentul din comuna Nana.

blank