DIICOT
Actualitate, Featured

Procurorii DIICOT au instrumentat afacerea Cheresteaua, din judetul Alba

Procurorii DIICOT au trimis în judecată patru persoane acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare a banilor, într-un dosar privind livrarea fictivă a unor mari cantităţi de cherestea către două firme de mobilă din judeţul Alba.

Procurorii DIICOT, în perioada 2008 – 2014, unul dintre inculpaţi, prin controlul exercitat în mod direct sau indirect asupra unui număr de nouă societăţi comerciale folosite drept furnizori fictivi de cherestea şi pentru retragere de numerar din bănci, a sprijinit reprezentanţii a două societăţi comerciale cu sediul în judeţul Alba, având ca obiect principal de activitate fabricarea de mobilă, să evidenţieze în actele contabile şi în alte documente legale (declaraţii fiscale) cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale.

Inculpatul a asigurat emiterea unui număr de 802 facturi fiscale către respectivele societăţi, reprezentând contravaloarea a 38.894 metri cubi de cherestea, precum şi avizele secundare de însoţire a transporturilor de cherestea aferente, atestând în mod nereal efectuarea de operaţiuni comerciale şi urmărind astfel să asigure pentru cele două societăţi beneficiare posibilitatea sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin diminuarea în mod artificial a bazei impozabile.

Pentru a se crea aparenţa că operaţiunile comerciale consemnate în facturi sunt veridice, dar şi pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani provenite din activitatea evazionistă, contravaloarea cherestelei livrate fictiv a fost achitată aproximativ în totalitate prin viramente bancare, în conturile societăţilor pretins furnizoare, de unde banii au fost ridicaţi în numerar.

Prin această modalitate, a fost cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de 2.860.672 lei.

Cauza a fost instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Alba.


blank