Prin dreapta, ca să fie simplu și să nu ne doară capul, vom înțelege acele partide care se opun, măcar declarativ, PSD. Anume PNL, USR, PMP, dar și partide locale precum POL sau „Pentru Iași”.

Cadru legal și statistic
România este reprezentată în momentul de față de 32 de euro-parlamentari. Asta ar însemna că un ales are nevoie, teoretic, de 3,125% din voturi. În practică, se risipesc voturile partidelor care nu fac pragul electoral de 5%, astfel încât la ultimele alegeri s-au obținut mandate de parlamentar european și cu 2,5%.
La ultimele alegeri europarlamentare au participat 32,44% din cetățeni. Asta înseamnă mai puțin decât la prezidențialele din 2014 (53%, turul 1), decât alegerile locale din 2016 (48%) sau decât cele parlamentare din același an (34%).
Mobilizarea
Se observă imediat o lipsă de interes a alegătorului față de acest tip de alegeri. Asta înseamnă că vor conta, mai mult decât de obicei, organizațiile locale. Cel puțin despre USR știm că nu are organizații locale suficient de bine pregătite. PNL mai are organizații funcționale, mai ales în rural și câteva mari orașe; dar poate nu suficiente. PMP, probabil, este la fel de puternic pe cât sunt organizațiile sale. Noile partide locale pot și ele să aibă sau nu, probleme, încă nu știm.
Se pot întâmpla două fenomene înrudite. Odată absenteismul din partea susținătorilor unui partid fără prezență la firul ierbii. În al doilea rând, în timpul campaniei, este posibil că un alegător să migreze de la o organizație cu capacitate de mobilizare mare la una cu capacitate mai mică – și să rămână acasă.
Organizațiile extraparlamentare
Scenariul cel mai rațional este să susțină unul (dau mai mulți) candidați independenți. Un independent are nevoie de 100 000 de semnături (față de 200 000 pentru partide) și sunt aleși cu un număr de voturi egal cu coeficientul electoral (100%/32=3,125%, fată de pragul de 5% pentru partide). În acest caz, însă, apare posibilitatea ca un candidat să supraperformeze. Spre exemplu, în 2014, Mircea Diaconu a atins aproape 7%. Dacă era partid, obținea două locuri – nefiind partid, aceste voturi, practic, s-au redistribuit. Scenariul se poate repeta în la următoarele alegeri de acest fel, de exemplu cu o candidatură a lui Dacian Cioloș.
Dacă organizațiile extraparlamentare candidează pe liste, atunci apare pericolul sa ia sub 5% și să rămână în afară, deși susținerea unui candidat independent ar fi fost o soluție salvatoare.
Organizațiile parlamentare
Pentru USR și PMP, problema se pune în termeni asemănători, dar are și un element psihologic. Chiar dacă analizele le vor spune că interesul aritmetic este să trimită independenți, psihologicle va va fi dificil să accepte această posibilitate și să arunce prosopul.
Cum arată cele mai proaste scenarii
Scenariul 1
Dacian Cioloș, independent sprijinit de România 100, POL, „Pentru Iași”, alții: 6% (risipă 3%)

Citeste si...  Dănuț Liga

USR: 4% (risipă4%)

PMP: 4% (risipă 4%)

Scenariul 2:
Nicușor Dan independent: 6% (risipă 3%)

USR: 4% (risipă4%)

PMP: 4% (risipă 4%)

Scenariul 3:
Traian Băsescu, independent, sprijinit de PMP: 6% (risipă 3%)

USR: 4% (risipă 4%)

PMP: –

Evident, la acestea se poate adaugă „risipa” PNL dar acolo calculul e mai complicat.
Teoretic și mai rău ar fi un scenariu unde sunt cel puțin 2-3 independenți din seria Cioloș-Dan-Băsescu. Dar bazinul electoral anti-PSD&non-PNL este limitat și, de la un anumit punct încolo risipa se stabilizează.
Acest articol nu susține „unirea dreptei în fața PSD”. Dată fiind confuzia din partide, un asemenea hibrid s-ar naște mort. Dar complexitatea actuală în spectrul anti-PSD este deja contraproductivă.
Ce-i de făcut? PNL ar trebui să își facă ordine în casă și să scoată în alegeri cel mai bun rezultat de care este capabil. PMP și USR ar trebui să afle dacă pot obține 5% și, dacă nu, să ia măsurile care se impun (candidat independent sau alianță). Nu sunt optimist. Partidele românești tind să pună luptele interne pe primul loc și nu cred că miza este destul de suculentă ca să determine un comportament rațional.
Știri pe surse