Pro League
Featured, Sport

Pro League s-au dat amenzi pentru nerespectarea regulilor COVID, pentru modul în care au fost sărbătorite golurile date în timpul meciului

Pro League, organizatoarea campionatului de fotbal al Belgiei, a anunţat amenzi în cazul nerespectării protocolului Covid-19 la sărbătorirea golurilor pe teren sau a victoriilor în vestiar, de 10.000 de euro pentru cluburi şi de 750 de euro pentru jucători, informează Agerpres, care citează ziarul Le Soir.

Consiliul de administraţie al Pro League a luat această decizie după ce s-a întrebat cum să sancţioneze manifestările prea călduroase după goluri sau în vestiar, excluzând ideea de a arăta cartonaşe galbene. În cazul cluburilor din divizia a doua, amenzile vor fi mai mici, de 5.000 de euro.

Sumele ce vor rezulta din aceste amenzi vor fi virate unui call center la care sună persoanele aflate în dificultate.

Lumea fotbalului belgian a fost tulburată în ultimele săptămâni de mai multe „lockdown parties” organizate de fotbalişti, care au fost întrerupte de poliţie.

Clubul KV Oostende l-a concediat pe portarul Fabrice Ondoa, care a organizat un astfel de „lockdown party”.


blank