International, Stiri

Principesa Irina, fiica regelui Mihai I, află sentinţa în dosarul luptelor de cocoşi ilegale

Principesa Irina, fiica regelui Mihai I, urmează să afle miercuri sentinţa în dosarul în care este acuzată că, împreună cu soţul ei, organiza lupte ilegale de cocoşi.

irina_02831900

Membrii Casei Regale a României au emoţii mari, pentru că Principesa Irina va primi, miercuri, sentinţa în dosarul în care este acuzată că ar fi organizat lupte ilegale de cocoşi, în Statele Unite, unde membra familiei regale a României trăieşte.

Irina Waker, fiica regelui Mihai I şi soţul ei, John, acuzaţi că au organizat lupte ilegale de cocoşi, au pledat vinovaţi. Astfel, guvernul statului Oregon a renunţat la acuzaţiile de utilizare a cocoşilor în lupte şi la cele legate de încălcarea legii cu privire la bunăstarea animalelor, scrie Fox News.

În acest proces, guvernul intenţionează să ceară o perioadă de probă şi o confiscarea sumei de 200.000 de dolari. Principesa Irina şi soţul ei John au fost cercetaţi în stare de libertate.

Dacă va fi găsită vinovată, Principesa Irina riscă până la 60 de ani de închisoare, potrivit România TV.

De altfel, în ultimii ani, numele familiei regale a României a apărut în mai multe scandaluri răsunătoare. De altfel, acestea nu este singurul scandal din jurul Casei Regale a României. Wowbiz scrie că Prinţesa Lia a divorţat în urmă cu 26 de ani de Melvin Belli, care a acuzat-o că l-ar fi înşelat cu un episcop de culoare, Desmond Tutu şi cu o vedetă de la Hollywood.

Şi numele Regelui Mihai a fost târât într-un scandal. Dieter Stanzeleit, un violonist german de 72 de ani, pretinde că este urmaşul Majestăţii Sale şi pentru a fi recunoscut a deschis un proces în Germania.

blank