Numeroase studii de specialitate au dovedit că principalii factori de risc pentru dobândirea hepatitei C sunt transfuziile de sânge şi produse de sânge înainte de 1994 (când a început testarea sistematică pentru infecţia C a sângelui în băncile de transfuzii), intervenţiile chirurgicale, tratamentele injectabile, spitalizările repetate – în antecedente, ceea ce atestă dobândirea acestei infecţii îndeosebi prin contactul cu sânge, produse de sânge, instrumentar medical contaminat etc în sistemul medical. Factori de risc adiţionali sunt parteneri sexuali infectaţi, contactul intrafamilial, administrarea intravenoasă de droguri (mai frecventă la tineri, în anii din urmă).  Studiile demonstrează că populaţia cu cea mai mare prevalenţă a infecţiei C este reprezentată de persoanele între 45 şi 70 de ani. Fiind vorba de o infecţie virală dobândită prin contactul cu sânge, produse de sânge şi secreţii de la persoane infectate, nu alimentaţia reprezintă un factor de risc.  Nerespectarea măsurilor generale de igienă (exemplu, folosirea în comun a unor obiecte de uz personal – forfecuţă, lame de ras etc, posibil contaminate) sau un stil de viaţă promiscuu (parteneri sexuali multipli, necunoscuți etc) pot reprezenta însă factori de risc incriminaţi.

Citeste si...  „Tradiții și Flori de Sărbători” în parcul „Regele Mihai” - Herăstrău