Featured, Politic

Primul ministru din Guvernul Dăncilă care stă cu demisia pe masă. Decizia de care depinde mandatul său

Curtea Supremă este aşteptată astăzi să ia o decizie privind cererea DNA de redeschidere a unui dosar privindu-l pe vicepremierul Paul Stănescu, acesta anunţând încă de la primul termen că va demisiona din Guvern dacă se începe urmărirea sa penală.

„În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat, pe 25 ianuarie, Paul Stănescu la instanţa supremă.

Cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013.

Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

Ar fi vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.

Cercetările au fost demarate în urma unui raport al Curţii de Conturi pe anul 2010, fiind vorba despre o finanţare nerambursabilă de peste două milioane de lei.

În 2013, dosarul a fost închis de DNA Craiova.

Paul Stănescu a condus Consiliul Judeţean Olt între anii 2008 şi 2016.

Paul Stănescu a fost respins în data de 16 ianuarie, de către preşedintele Klaus Iohannis, pentru funcţia de premier interimar. Surse politice declarau atunci, pentru MEDIAFAX, că preşedintele a respins prima propunere de premier interimar în persoana lui Paul Stănescu, a doua propunere fiind Mihai Fifor, care a fost acceptat de şeful statului.

Stănescu a preluat funcţiile de ministru al Dezvoltării şi vicepremier, în locul lui Sevil Shhaideh, după ce aceasta a demisionat la cererea lui Mihai Tudose, care a invocat problemele cu justiţia ale acesteia, mai exact ancheta în dosarul „Insula Belina”.

blank