Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Primul interviu al lui Mircea Băsescu după gratii!

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, a vorbit cu jurnaliştii pentru prima dată după ce a fost arestat în scandalul de corupţie.

MIRCEA BASESCU - CURTEA DE APEL BUCURESTI

El le-a explicat celor de la România TV cum se simte după ce a ajuns la închisoare şi le-a prezentat varianta sa în privinţa dosarului întocmit pe numele lui.

„Nu mă simt vinovat cu nimic. Am luat totul ca pe o glumă. De exemplu, când pe film spun „la mine au ajuns 250.000” fac o pauză după care continui „mi s-a pus mormanul de dolari”. Acei bani erau însă luaţi de Căpăţână, care temându-se de membrii familiei Bercea m-a transformat pe mine în intermediar, ca să îi restitui eu. Din acest motiv au refuzat să dea filmele originale, fiindcă s-a umblat pe ele. Oricum, nu cred că mi se trage de la finii mei, cred că este mâna altcuiva”, a declarat Mircea Băsescu, potrivit romaniatv.net.
„Condiţiile de arest sunt decente, pentru posibilităţile unui arest din Poliţia Capitalei. Suntem în cameră şase persoane, deşi ea este de opt. Cu psihicul sunt ok, am fost comandant de navă aşa că pot suporta condiţii de izolare”, a continuat fratele preşedintelui României.

El a precizat că Traian Băsescu nu l-a sunat ca să discute şi nici el nu a încercat să îl sune.

Mircea Băsescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi luat 600.000 de euro mită de la familia lui Bercea Mondial ca să intervină pentru a-l scoate pe acesta din închisoare. Curtea de Spel Constanţa a decis să prelungească starea de arest cu încă 30 de zile. Mircea Băsescu stă în celulă cu cinci persoane şi îşi petrece timpul citind dosarul, care conţine 1.000 de pagini.

 

blank