Featured, Showbiz

Primele declarații după vlogul viral. Irina Loghin: „Nu vreau să mai ies din casă.”

Zile agitate pentru una dintre cele mai iubite artiste de folclor din România, Irina Loghin. Vedeta trece printr-o perioadă extrem grea după ce sfaturile ei de frumusețe au fost comentate de sute de mii de români pe internet.

blank
În exclusivitate, pentru Evenimentul Zilei, cântăreața a vorbit despre videoul făcut în urmă cu doi ani, dar care a devenit extrem de cunoscut de doar câteva zile: „Am vrut să fac un lucru bun, să ajut tineretul, nu mi-am închipuit că vom ajunge aici. Am dat câteva sfaturi, exact cum fac toate persoanele cunoscute. În ultimele zile, m-au sunat toate televiziunile și ziarele, dar nu am vrut să vorbesc. Mi-am jurat că nu o să mă mai deschid în fața oricui și că mă voi limita să fac ce știu eu mai bine, să cânt”.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=1o01-c1qFUw&w=560&h=315]
Cu o carieră solidă, de peste jumătate de secol, rămâne unul dintre cei mai valoroși artiști de muzică populară din țară. Pentru meritele deosebite, a primit de-a lungul carierei sute de distincții și decorații naționale, inclusiv din partea Președintelui României, în 2002.

,Acum regret amarnic” De când internetul a devenit o concurență extrem de serioasă pentru televiziuni și ziare, Irina Loghin a decis să se adapteze noilor obiceiuri de consum și și-a deschis un canal de Youtube, urmărit de peste 26.000 de abonați. Vedeta încarcă pe lângă videouri cu muzică și diverse sfaturi de viață, sănătate și frumusețe. ,,Am auzit despre toate reacțiile de pe internet. Cu sinceritate, acum regret. Nu mai ies din casă de câteva zile. De acum nu o să mai vorbesc despre mine sau viața mea, e clar”, a mărturisit artista.

Tristețea vedetei a venit și după ce mai mulți reporter de la ziare și televiziuni s-au grăbit să înțeleagă greșit scopul canalului Youtube. „M-a deranjat extrem de tare când un reporter m-a întrebat dacă fac asta pentru bani. Nu există așa ceva, am făcut-o doar ca să fac un bine, așa am crezut eu. Televiziunile nu fac materiale despre succesul nostru sau melodiile pe care le cântăm, dar dacă zic ceva de batjocură sau alte lucruri rele fac audiență. La fel și ziarele, așa se vând. Nu mi-a căzut deloc bine”, a încheiat artista.

Irina Loghin promovează un stil de viață sănătos și mișcarea. În urmă cu doi ani, când a intrat pe internet, cu un canal despre sfaturi de întreținere și trucuri de frumusețe, vedeta spunea că se bucură să poată oferi niște trucuri la care ea a avut acces cu greu. De două zile, cântăreața de muzică populară a devenit ținta ironiilor de pe net din cauza unui truc care te scapă de gușă și presupune lovirea repetată a ,,bărbiei duble”.
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=NZdZUej6o1c&w=560&h=315]

blank