Featured, Social

Primarul Timişoarei, audiat la Poliţie în dosarul porţii prăbuşite care a ucis un tânăr

Primarul Nicolae Robu spune ca a fost audiat in calitate de martor in dosarul penal deschis la Politia Timis in cazul portii de la intrarea in Timisoara care s-a prabusit in timpul furtunii din septembrie 2017, iar un tanar si-a pierdut viata. Robu a spus ca nu este un lucru neobisnuit ca primarul sa fie si el audiat, sustinand ca el nu are nicio responsabilitate in acest caz.

„I se pare cuiva ceva nefiresc ca primarul sa fie si el intrebat despre acel obiectiv care a produs o victima, sigur, nu se stie din cauza cui. Nu putem sa aruncam cu invinuiri asupra oamenilor. S-a pierdut o viata de om acolo. Viceprimarul a fost si el intrebat pentru ca autorizatia de constructie e semnata de el, eu nu am nicio semnatura acolo. La noi se face atata tam-tam cand cineva cu functii trebuie sa dea cu subsemnatul cum se zice. E normal, depune unul o plangere, pai ce trebuie sa faca procurorul? Normal ca trebuie sa clarifice”, a declarat Nicolae Robu, intr-o conferinta de presa.

Primarul a mai spus ca initial el a dorit demolarea portilor de intrare in oras.

„M-au intrebat ce stiu eu despre istoria acelei porti. Le-am spus ce am spus si public, ca nu stiu altceva. Au aparut discutii la un moment dat cat de urate sunt portile de intrare in oras. Prima mea reactie a fost sa demolam. Am si desfintat pe Calea Sagului. Pe Girocului e inca in picioare ca e reteaua de gaz. Cand a venit vorba de cele doua, cea de pe Calea Aradului si cea de pe Calea Lugojului, mi s-a adus la cunostinta ca sunt solide”, a declarat Robu.

Edilul a mai spus ca s-a facut expertiza, iar in urma acesteia s-a decis ca cele doua porti sa fie renovate, insa Robu a tinut sa precizeze ca el nu s-a implicat deloc.

„S-a facut expertiza de rigoare si a aparut un numar de operatii care erau permise, chiar recomandate in raportul de expertiza. Am spus bun, le facem. (…) Nu am fost implicat deloc, mi se mai spunea ca e aproape gata si ca cele doua porti arata frumos. A fost publicare pe SEAP. Era in limitele valorice care permit atribuire directa, dar s-a facut cu anunt public. Habar nu am de detalii ca nu m-am implicat niciodata in atribuiri. Niciodata nu am cerut nimanui sa incalce legea. Unele lucruri facute de om nu rezista. De ce trebuie sa privim ca s-a prabusit poarta din cauza unei erori umane? Pacat ca s-a pierdut o viata de om si daca e cineva vinovat, sa raspunda”, a mai spus primarul.

Intrebat daca se simte responsabil de pierderea unei vieti omenesti, Robu a spus ca nu este el cel responsabil.

„Cum as putea sa ma simt eu responsabil pentru ce s-a intamplat?”, a declarat Robu care a adaugat ca lucrarea la poarta de intrare de pe Calea Lugojului a fost una de cosmetizare.

„S-a facut o interventie de cosmetizare. Stiti bine ca iti trebuie autorizatie de constructie si daca pui o firma pe cladire. Daca se prabuseste constructia la o furtuna e pentru ca a fost pusa firma? Nu il acuz pe unul ca din cauza lui s-a pierdut viata unui om”, a mai precizat primarul.

Nicolae Robu a fost audiat la Politie, vineri, alaturi de viceprimarul Dan Diaconu, in dosarul penal privind prabusirea portii din Calea Lugojului, in timpul furtunii din 17 septembrie 2017, peste masina in care se afla un tanar de 24 de ani, omorandu-l. Poarta fusese reparata cu doi ani inainte si a costat peste 50.000 de euro. O poarta similara a fost cosmetizata cu aceeasi suma de bani si pe Calea Aradului, insa dupa furtuna aceasta a suferit unele modificari, in urma unei decizii a Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta Timis.

blank