Featured, Social

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, susține că situația avariilor de la RADET a devenit inacceptabilă

Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu , susține că situația avariilor de la RADET a devenit inacceptabilă, în Capitală. El arată că nici Primăria Capitalei nu a intervenit cu un plan concret de măsuri, pentru a rezolva situația.

Gabriel MUTU până în acest moment, toate sesizările transmise de locuitorii Sectorului 6 către Primărie au fost direcționate cu celeritate spre RADET București. Cartierele Drumul Taberei, Militari, Crângași și Ghencea au fost cele mai afectate de avariile din rețea și zeci de mii de bucureșteni stau în frig în case.

”În fiecare zi cei de la RADET sunt chemați la intervenții în Sectorul 6. Lucrările se desfășoară greoi și sunt multe situații în care autoritatea locală este nevoită să acționeze de urgență pentru a proteja cetățenii de posibilele pericole pe care le prezintă lucrările din teren. Am primit sute de mesaje pe care le-am redirecționat și care nu suportă amânare. Familii cu copii mici stau în case sub limita de confort acceptabilă, aceasta este o stare de fapt creată de o gestionare ineficientă a situației. Primăria Municipiului București trebuie să acționeze conform unul plan concret de măsuri de investiții în această regie pe care o administrează. Situația a devenit inacceptabilă și solicit intervenția de urgență la toate avariile anunțate.”

Conform Legii energiei termice 325/2006, furnizorii trebuie să asigure minimum 20 de grade în apartament. În perioada avariilor, oamenii au costuri suplimentare din cauza folosirii metodelor alternative de încălzire (calorifer în priză, dau drumul la aragaz). Furnizorul, în acest caz, RADET este obligat să acopere costurile suplimentare prin reducerile aplicate în facturile emise.

Primarul Sectorului 6, Gabriel MUTU face un apel și la asociațiile de proprietari, să urmărească aceste facturi și să solicite reducerile îndreptățile pentru perioada fără energie termică.”, arată Gabriel Mutu.

blank

blank